Petitie on-line “Demiterea Primarului Municipiului Iasi si a Membrilor Consiliului Local Iasi”

Ajunge! M-am saturat de nesimtirea celor ce au pretentia de a conduce localitatea Iasi. Am nevoie de ajutorul vostru, e nevoie doar sa-mi scrieti (pe blog sau pe e-mail: flpmihai@gmail.com Numele, Prenumele, si CNP – impreuna cu afirmatia „Solicit demiterea Primarului Iasi si a membrilor Consiliului Local Iasi”. Atat. De restul ma ocup eu: adrese catre autoritatile locate, catre autoritatile centrale, catre cabinelete ministrilor si a presedintelui Romaniei, catre toat institutiile europene accesibile persoanelor fizice etc.  Nu conteaza din ce localitate sunteti, daca va intereseaza sau nu drama prin care trece o parte a locuitorilor din Iasi. Trebuie doar sa-mi trimiteti datele de mai sus, caci doar daca suntem uniti putem face ceva, putem schimba ceva in tara asta. Haideti sa demonstram ca se poate sa decidem si noi.

E vorba de un caz personal, cu impact asupra unui numar considerabil de ieseni: mansardele construite de SC Grup 5 Constructii Instalatii Montaj Iasi sub neglijenta cu carater penal al Primariei Iasi, a Inspectoratului de Stat in Constructii, a Oficiului Pentru Protectia Consumatorului, a Judecatoriei Iasi … si lista ar putea continua.

Am achizitionat un apartament la mansarda prin credit imobiliar cu ipoteca de la firma de mai sus. Nu am acceptat sa-l cumpar in faza de proiect, temandu-ma si eu la randul meu de eventuale consecinte nefaste, asa ca l-am achizitionat cand era aproape finalizat. Sigur ca decizia mea la acel moment se baza pe faptul ca Inspectoratul de Stat in Constructii nu are cum sa nu sesizeze in etaj duplex suplimentar cu aproape 20 apartamente, pe langa multe alte apartamente in constructie la acel moment. La urma urmei asta e treaba lor – sa se sesizeze in caz ca exista vreo suspiciune de incalcare a legii. Dar cumva, asta le-a scapat. Acum aud ca nu exista de fapt autorizatie de constructie, si prin urmare aceste mansarde trebuiesc demolate. Fara studiu de fezabilitate, fara consultarea locatarilor, fara adrese de intrare in legalitate. Simplu, demolate. De ce? Pentru ca Primaria Iasi, prin toate departamentele, camarele, serviciile etc „nu au observat” ce se intampla. Asta in conditiile in care s-a depus documentatie de catre firma constructoare, s-a solicitat autorizatie de constructi, s-a eliberat aviz de construire, au fost efectiate racordarile la utilitati (apa, gaz, telefon, internet, TV, curent electric etc), s-a sesizat OPC-ul in nenumarate randuri, s-au depus adrese la Promarie atat de catre locatari cat si de catre presedintii de asociatii, s-au demarat procese civile individuale, s-au inregistrat apartamentele la Administratia Fiscala etc.

Totusi „nu s-a vazut”. In fine, nu asta e important, ci reactia edililor la solicitarea de detalli. Acestia au precizat ceva de genul: Nu Primaria i-a pacalit, si o firma privata. Primaria nu este nici contractor, nici beneficiar.

Bine, inteleg, insa daca mergi cu autoturismul propriu la RAR, si nu ai nu stiu ce revizie, sau nu-ti fuctioneaza ceva semnalizare, ti se da masina la casat? Nu. Ti se cere intrarea in legalitate. Atunci, cu ce nesimtire vine primarul si toti ai lui sa decida asupra unui bun personal?! Cine ii da dreptul asta?! Inteleg, daca se face expertiza tehnica (nu conteaza pe a cui cheltuiala, sunt dispus sa mai platesc si asta) si se constata ca nu sunt sigure, ca nu sunt la moda, sau orice altceva, atunci da. Insa asa de-aiurea, asta mi se pare abuz.

Am incercat tot ce se putea. Am facut plangere la Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorului, am inscris apartamentul in evidentele fiscale pentru plata impozitului, am solicitat detalii la Primarie etc – si raspunsul a fost acelasi – Firma a gresit, sa-i dam amenda. Bine, dar nu asta ma intereseaza, cu atat mai mult cu cat am inteles ca firma in cauza si-a schimbat domeniul de activitate, ori nu mai figureaza la Registrul Comertului sau nu mai stiu eu ce alte inginerii.

Acum am o datorie la o banca (nu are relevanta care) de 25.000 euro adica, pe intelesul tuturor, de peste 1 miliard lei vechi. In cat timp pot eu sa castig banii astia? Va spun eu: Niciodata. Adica, pe scurt  am de platit peste 1 miliard lei vechi pentru simplu fapt ca Primaria Iasi prin institutiile sale se joaca de Dumnezeu in loc sa se ocupe de problemele reale ale cetatenilor.

M-am saturat. M-am saturat de golaniile celor din institutiile de stat. M-am saturat de mizeria de oras, de mizeria psihica in care trebuie sa traim, de stresul nejustificat ca nu putem supravietui dintr-un somaj de 2 milioane sau pensie de 3 milioane. M-am saturat de spitalele mizerabile, de serviciile impertinente din institutiile de stat, de coruptia generalizata, de nesiguranta strazilor, de tot. M-am saturat sa vad cum o mana de oameni se joaca de-a gestionarea orasului.

Haideti sa le demostram ca nu au reusit sa ne dezbine, caci asta a fost scopul lor in ultimii 20 de ani. Sa ne intoarca unul impotriva altuia, sa ne faca sa ne pazim unul de altul, sa ne uram pentru orice lucru, oricat de marunt ar fi acela. De ce? Simplu: cat timp suntem ocupati sa ne distrugem vietile unii altora, nu vom fi niciodata uniti sa-i suspendam pe ei. Imaginati-va cum ar reactiona autoritatile locale, autoritatile nationale, mass-media locala, nationala si internationala in momentul in care ar vedea 300.000 oameni protestand in fata Primariei. Sa nu mai gandim aiurea, si sa fim uniti pentru ceea ce conteaza cu adevarat. Asta e un prim exemplu, si va garantez ca in momentul in care rezultatele sunt evidente, ne vom uni pentru orica cauza care sfideaza bunul simt.

Nu uitati sa trimitei datele pe care vi le-am cerut pe blog sau pe e-mail (flpmihai@blogspot.com) si vom demonstra ca se poate. Orice „semnatura” a oricui, din orice oras, de orice varsta conteaza. Vorbiti cu prietenii, cu rudele, cu colegii, si acordati-mi un minut din timpul vostru pentru a creea premisele schimbarii.

Si pentru cei ca inca activeaza in Primaria Iasi: Sa va fereasca Dumnezeu de clipa in care nu vom mai avea chiar nimic de pierdut! Ne ducem, dar va luam si pe voi cu noi! Va promit.

Nume/Prenume/CNP si „Solicit demiterea Primarului Iasi si a membrilor Consiliului Local Iasi” pe www.decentworld.blogspot.com sau pe e-mail flpmihai@gmail.com.

Cea mai sigura sursa de retete culinare

Stiti ce? Pana ma re-mobilizez sa scriu articole care merita sa fie intr-adevar citite, pana imi re-organizez putin viata, pana trece perioada asta putin mai ciudata, in care parca am predilectie spre observarea aspectelor negative si murdare din viata de zi cu zi, va invit la relaxare.

Tocmai am “inaugurat” un nou blog, Mie imi place. Contine, sau mai bine spus va contine fiecare reteta pregatita in bucataria mea de apartament, fara mofturi si pretentii, fara condimente de revista, si fara fals profesionalism. Vor fi si poze, si intamplari personale, insa toate in cadrul unei carti de bucate … altfel.

Asta e adresa: http://www.reteta-perfecta.blogspot.com/ . Si momentan am doar doua articole: http://reteta-perfecta.blogspot.com/2009/10/mic-dejun-de-criza.html si http://reteta-perfecta.blogspot.com/2009/10/reteta-perfecta-de-covrigi.html , dar cateva retete de-abia asteapta sa apara pe blog.

Hai, va las, si ne mai auzim.

Avem cu totii dreptul la fericire?

In fiecare dimineata cand ma indrept spre servici, vad prin geamurile murdare ale aceluiasi tramvai 4, un cersetor. Cred ca are aproximativ 35-40 de ani, cu barba crescuta in dezordine, cu o pereche de pantaloni murdari, si geaca la fel. Geaca e de iarna, dintr-aia lunga de material sintetic – insa a purtat-o de cand il stiu, si iarna si vara. Capul ii este mereu acoperit cu o caciulita alba, sau cel putin care odata a fost alba. Pare un simplu cersetor. Niciodata nu-l vad facand nimic – parca e parte din peisajul urban – nu l-am vazut sa manance, sa bea, sa cerseasca, nimic. Doar sta in picioare, sprijinit de aceeasi zona a zidului unei cladiri fara relevanta, si priveste. Doar priveste …

Insa ceea ce mi-a atras atentia in ultimul timp este senitatatea pe care acesta o are in ochi, bunatatea care parca se revarsa din privirea lui, si nu exagerez deloc folosind aceste cuvinte. Sentimenle negative nu par a se fi intalnit cu el pe parcursul vietii. Doar necazurile, insa nici acestea se pare ca nu au reusit sa scoata in evidenta trasaturi mai necurate, ganduri mai putin ortodoxe.  

Ma uit apoi la mine. Ingandurat, incarcat de miile de responsabilitati de la servici, cu cearcane evidente de la orele nesfarsite de privit la cei 17 inch de monitor, plin de aspiratii, vise, regrete si planuri. Nu sunt suparat, sau stresat, sau mai stiu eu ce, insa parca ceva imi tine mintea permanent ocupata, parca ceva nu-mi da voie sa ma gandesc la ce vreau eu, sa vad, sa admir, sau sa ma dezgust chiar de ceea ce vreau eu. Parca toate mecanismele sociale, precum obligatiile de servici, planurile financiare, planurile de cariera,  cheltuielile lunare, ratele, buna cuviinta in public, obligatiile fata de prieteni, parinti, colegi etc nu-mi permit de fapt sa gandesc cum vreau, ajungand in cele de urma victima (sau poate beneficiarul, de ce nu?!) acestor mecanisme care gandesc pentru mine si in locul meu.

Si totusi nu inteleg. Daca indraznesti sa compari privirea unuia dintre noi, astia neloviti de necazuri extreme, si privirea unui simplu cersetor, observi ca NOI, astia multi, suntem mult mai vizibil afectat de toate dificultatile vietii, reale sau inchipuite, prezente sau previzionate,  in sensul rau al cuvantului, decat EI. Noi visam mereu sa ne luam un apartament, apoi sa ne mutam la casa, sa ne luam masina, apoi masini (a mea, a ei, a noastra etc), in principiu sa acumulam. Mereu ne e gandul al vreo pereche de pantaloni „faini” pe care i-am vazut intr-o vitrina, sau la o pereche de pantofi care „parca sunt facuti pentru mine”.  Mereu ne reprosam ca tricourile s-au invechit, sa nu mi-am schimbat lantul, bratara, ceasul etc de aproape 6 luni, ca nu-mi pot schimba mobila in casa desi culoarea asta nu „se mai poarta” ca faianta si gresia sunt invechite si demodate, ca un concediu pe an undeva la munte sau la mare nu e suficient pentru a ne recupera fortele. Mereu vrem altceva, mai scump, mai bun, mai frumos, mai altfel. Si uite-asa ajungem stresati, preocupati, nemultumiti, si intr-un final … nefericiti.

Bine, daca noi suntem neferiti, cum ar trebui sa fie acel cersetor mentionat la inceputul articolului? El nu are nimic din ceea ce avem si nu va avea niciodata nimic din ceea ce noi ne planificam cu atata grija. Si totusi, ochii lui exprima mai multa liniste decat ochii oricaruia dintre noi … Acest simplu cersetor, in puternic contrast cu absolut tot ce-i inconjoara, reprezinta prin prisma perceptiei personale, imaginea unui inger care sta sa observe pana unde putem devia in capitalismul prost inteles, si al carui suflet nu este umbrit decat de suferintele noastre, ale celor ce ironic il compatimesc pe el.

Cred ca imi scapa ceva …  Cum poate un biet cersetor sa detina secretul asupra linistii interioare, asupra impacarii cu sinele, asupra comuniunii perfecte cu mediul – aspecte pe care noi le ravnim cu atata interes. Noi suntem de fapt cei ce citesc mii de carti continand sfaturi pretioase despre „iluminarea spirituala”, noi aplicam proceduri idioate de relaxare si meditatie, noi ne asiguram cadrul fizic considerat atat de necesar pentru a aspira la ceva mai inalt, noi facem toata munca … si totusi …

Oare urmarim acelasi obiectiv, insa aplicam solutii total diferite, care de multe ori se dovedesc a fi si eronate? Oare goana noastra dupa avere, pozitie sociala, putere, imagine si altele, reprezinta doar o scuza in spatele careia ne ascundem incapacitatea de a fi dedicati scopurilor mai inalte? Oare nu ne auto-inducem starea de supra-solicitare, de importanta exagerata, de prioritizare excesiva, de rationalizare defectuasa, in raport cu nevoile sociale inventate chair de noi?

In final, oare nu ne refuzam noi insine dreptul la fericire?

Cred ca avem cu totii dreptul la fericire. Nu vorbesc aici de bucurie, de buna-dispozitie, de materializare a dorintelor, ci de fericire – ca si forma de existenta. Revenind, avem cu totii dreptul la fericire, iar nefericitii nu sunt cei care sunt privati de diverse drepturi de catre mediul social in care traiesc, ci nefericitii suntem noi, cei care ne refuzam singuri dreptul la fericire. Iar in momentul in care investim atat de mult in amanarea, sau mai rau, anularea fericirii, rezultatul este mai mult decat previzibil.

Sa ne oprim cateva minute sa ne auto-analizam – se merita. Insa, cu grija, caci adevarul iti poate zdruncina toate criteriile pe care ti-ai cladit existenta cu atata grija. Si e greu sa creezi un nou „EU”.

Nu va refuzati insa dreptul la fericire …

Sursa foto: http://blendarencu.wordpress.com/2009/03/

Se poate si fara supermarket-uri

Nu sustin ca Kauffland (cacofonie acceptata intentionat pentru farmecul exprimarii) sau alt supermarket dintr-asta in particular ar prezenta vreun aspect negativ. Doresc insa sa descriu experienta mea personala, si deciziile luate in mica mea familie, in consecinta.

Vi s-a intamplat vreodata sa mergeti in supermarket-urile astea gen Kauffland, Billa, Sellgros, Metro si dupa aproximativ 10 minute de ratacit printre rafturi sa nu mai stiti nici de unde veniti, nici ce cautati, nici de ce cautati?

Mie da. De fapt pana acum jumatate de an, imi faceam cumparaturile saptamanal de la Kauffland. Numai eu stiu cate oase, muschi si tendoane am supra-solicitat cu transportul sacoselor pana acasa. Nu mergeam cu masina, caci nu aveam mai mult de 2 statii de mers. In fine, am observat dupa multe astfel de expeditii, ca aproape de fiecare data aveam cate 3-4 sacose de cumparaturi, iar cand ajungeam acasa, obosit, transpirat si infometat, nu aveam de fapt ce sa aleg sa mananc si eu cat de cat. Dilema … Cum naiba sa nu am ce sa manac, ca doar am venit cu 4 sacose. Ce naiba am cumparat?

Exact. Ce naiba am cumparat. Asta e intrebarea care am observat ca se repeta in mod obsesiv dupa fiecare excursie in minunata si fermecata lume a super-market-urilor. Raspunsul nu putea surveni decat analizand cu atentie continutul sacoselor, contabilizand cu grija raportul calitate/valoare in baza bonului fiscal sub forma unei panglici nesfarsite. Si gaseam, aproape invariabil: cafea, tigari, chips-uri, ciocolata, jeleuri, „fainoase”, gume sau dropsuri mentolate, suc, pufuleti, seminte, condimente ciudate, spray-uri de camera, rezerva pentru vasul de WC, servetele de bucatarie, servetele umede, role de hartie de bucatarie, ustensile de bucatarie (castronele, caserole, solnite etc),  si multe altele indispensabile omului gospodar. Bine, dar indinspensabil nu trebuie sa se transforme in abuz si comportament deviant. La ce naiba imi trebuia mie de fiecare data 15 mii de feluri de spray-uri de camera? Si cate chips-uri poate manca un om? Aveam sa-mi dau seama ceva mai tarziu …

Revenind la capitolul mancare, observam cu stupoare ca pe langa pufuleti, ciocolata si dropsuri, care cu dificultate pot fi numite produse alimentare, nu prea gasesc ceva comestibil. Exceptand desigur unul din produsele precum calamar ciudat, branza feta, peste marinat, pastrama roz – sau ceva in genul celor mentionate. Da’ acum sa-mi spuneti voi, cum sa tii un barbat si o femeie la casa lor cu 3 inele de calamar de 5 grame fiecare, sau trei felii de peste marinat, sau mai rau, cu experimentul chimic nereusit denumit – pastrama? Mancarea unde e? Carnea de vita, pulpele de pui, aripioarele de pui, pestele proaspat, cartofii, dovleceii, vinetele, rosiile, mazarea … si multe multe altele care se pot intr-adevar constitui intr-un meniu adecvat. Unde sunt cele necesare bucatariei, precum uleiul, otetul, sarea si piperul, zaharul?

Ei, nu’s. Si am decis: nu mai mergem in Kauffland. Am dat vina pe practicile comerciale, am dat vina pe specialistii din spatele promovarii, am dat vina pe merchendising, am dat vina pe tot ce se putea. Si intrucat ne-am considerat incapabili de a lupta cu armata de oameni aflata in spatele unui produs (imagine, prezentare, publicitate, oferte promotionale, pozitionare in raft etc), ne-am acceptat inferioritatea, ne-am declarat invinsi, si am preferat sa nu mai mergem decat sa fim iarasi victimele nesabuintei noastre.

Acum mergem in Profi. Da, in Profi! Ce, nu se-aude bine?

Raportul s-a inversat din prima zi: acum cumpar numai ce am nevoie, si eventual ma resfat cu ceva, sau nu – eu decid. In sfarsit, decid eu. Am fost intrebat desigur adeseori de snobii de prin zona: Profi??? Ce gasesti tu in Profi??? Si le raspund clar: excat ce gasesti si tu unde mergi sa-ti faci cumparaturile. Numai ca mult mai ieftin, si fara riscul de a fi atras de tampenii de tot felul.

Paine, oua, lapte si derivate din lapte, branza, carne, preparate semi-congelate, ulei, otet, zahar, faina, apa minerala, apa plata, sare, fructe – tot ce vreau gasesca acolo. Diferenta? Pai diferenta e ca aici au loc si produsele ieftine care, multe dintre ele au exact acelasi efect si/sau menire ca si cele din celelalte supermarket-uri. Diferenta e deasemenea ca la un raft pot gasi tot ce-mi trebuie, si nu ma dor ochii de la 7.000 de feluri de chipsuri si minuni.

 Am observat totusi ca unora dintre concetateni le este rusine sa merga in Profi. Auzi, rusine… Adica nu e trendy, nu e cool sa mergi in Profi. E ca si cum ai merge sa-ti faci cumparaturile la second-hand. Si asta in conditiile in care pPofi este totusi o companie care are un lant de super-market-uri, cu un raport calitate/pret imbatabil. Doar ca strategie lor tocmai in asta consta, si nu in a comercializa paine de firma, pentru care platesti 50 de bani painea, si 5 lei numele.

Cat timp exista prostie, snobism, inconstienta si teribilism, Profi va ramane doar un magazin ratacit, in care, multumesc lui Dumnezeu, am loc sa ma plimb in liniste, fara sa ma ciocnesc de tot felul de ingrati, de tot felul de aspirante la titulatura de femei usoare, de tot felul de manelisti care-si trag carutul de cumparaturi cu lantul de la gat,  de toti transpiratii din localitate, de toti „fitosii” si pisalogii.

Da doamne mai multe supermarket-uri, sa strangem prostia la un loc – sa stim si noi o treaba.

Ne mai auzim, sa mai schimbam impresii la gura plasei. 

Avocatul poporului – incredibil si/sau necredibil

www.avp.ro, sursa inepuizabila de informatii jenante, penibile si incredibile. Dar ce este totusi Avocatul poporului? Care este scopul acestei insitutii, si cat ne costa pe noi romanii sa o intretinem?

 De pe http://discutii.mfinante.ro/, din SINTEZA fondurilor alocate pe surse si titluri de cheltuielipe anii 2007 – 2012, observam ca punct de plecare suma totala alocata pentru functionarea la parametri maximi ai Avocatului Poporului: 8.4 milioane lei, adica 84 mld lei propus pentru anul 2009. La fel de interesant este faptul ca marea parte din fonduri este utilizata pentru cresterea randamentului salariatilor, si pentru motivarea lor timpurie in vederea evitarii scaderii performantei la locul de munca. Cheltuielie de personal propuse pentru 2009 sunt de 67 mld lei vechi (6.7 milioane RON).

Aici vor sari HR-istii ca hienele corectandu-ma. Apropos, fac o mica paranteza, ati observat nimeni nu mai lucreaza la Resurse Umane sau Contabilitate? Toti lucreaza acum in cadrul departamentului de Eici Ar (HR), sau chiar la acaunting (Accounting) – si majoritatea sunt specialisti sau analisti. Nu mai avem cotabili, operatori de date, referenti etc. In fine, inchidem paranteza.

Deci vor sari cei de la Eici Ar si Acaunting, sau poate chiar Fainans, sa ma critice, sa ma corecteze, sa ma linseze efectiv – sustinand ca nu toti banii aceia se duc in buzunarele salariatilor. Ca ei stiu, ca au invatat la facultate, sau in cadrul unor cursuri intensive de 5 ore, ca aceste cheltuieli de personal includ taxele salariale (CAS, CASS, contributia la fondul de somaj, impozitul pe salar etc) precum si bonuri de masa, prime, premii, felicitari si coronite. Bine, bine! Am sa impart in jumatate. Raman totusi 33.5 mld lei vechi  – banuti stransi cu sarg de cei aproximativ 100 angajati (nr. angajati – „Rapotul de activitate pe anul 2007 al institutiei”). La un calcul simplu prin impartirea celor 33.5 mld lei la 100 oameni muncitori, avem o medie de 335 milioane lei pe cap de angajat salariat cu acte in regula.

Sper sa fi gresit pe undeva la calcule, imi doresc atat de mult sa f gresit … Nu mai adaug nimic aici.

Revenind la scopul nobil al Avocatului Poporului, citam din acelasi raport,  ca aceasta are „…rolul de a apăra drepturile şi libertăţile persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile administraţiei publice”. Scuzati exprimarea cosmopolita, insa … My ass!!!

Mai bine facem noi singuri o analiza pertinenta asupra activitatii acestei fundatii cu pretentii de insitutie publica. Din acelasi raport, avand datele din 2007  – presupun ca nu constientizeaza ca viata e trecatoare, si suntem deja in 2009 – vedem mai jos Indicatorii de performanta cruciala pentru noi, poporul:

Nr crt	Indicatorul	Total lucrari efectuate
1	Audienţe acordate cetăţenilor la sediul instituţiei Avocatul Poporului şi la birourile teritoriale	15517
2	Petiţii înregistrate la instituţia Avocatul Poporului şi la birourile teritoriale, referitoare la încălcarea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti	6919
3	Apeluri telefonice înregistrate prin dispecerat la Avocatul Poporului şi la birourile teritoriale	5616
4	Anchete efectuate de instituţia Avocatul Poporului	18
5	Recomandări emise de Avocatul Poporului	12
6	Puncte de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor care se referă la drepturile şi libertăţile cetăţenilor exprimate la solicitarea Curţii Constituţionale	1635
7	Excepţii de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului	4

 Nu-mi doream sa incep analiza cu o nota negativa insa daca eu as avea o activitate similara la locul meu de munca, as putea sa scriu articole pe blog toate ziua, caci eram concediat de mult.

Inteleg din „activitatea” stimabililor, ca au avut 15 mii de audiente, 7 mii de petitii inregistrate, si aproape 6 mii de telefoane de onorat. Deci zilnic, fiecare din cei 100 de maestri in ale avocatiei a a vut ca sarcini principale zilnice cam 0.62 audiente, 0.28 petitii inregistrate, si 0.24 apel telefonic preluat. Sau pe romaneste, pe langa celelalte activitati care mie personal imi sunt necunoscute, zilnic (calculat la 100 angajati, 250 zile lucratoare pe an), fiecare persoana tine jumatate de audienta, inregistreaza in condica un sfert de petitie, si poarta un sfert de conversatie telefonica. Obositor nu?!

Insa ce este cu adevarat revoltator, presupunand ca ne-am obisnuit sa dispara banii de-aiurea in cadrul aparatului de stat, este ca din cele aproximativ 28.500 instiintari (audiente, petitii, telefoane), s-au efectuat anchete pentru …. 18 cazuri, deci avem o rata de alicabilitate de 0.06%. Nu mai stiu din astea cate s-au solutionat pozitiv, sau macar solutionat. Nu va e rusine?

Vad intr-adevar ca sunt destul de ocupati cu recomandari si puncte de vedere – adica e ceva de genul „Vremea probabila” sau „Sfatul medicului”. Adica valoare „0”.

Concluzia mea, este ca Avocatul poporului este o institutie caracterizatat de lipsa de transparenta, neimplicare si dezinteres fata de chiar scopul de baza al acesteia.

Sa va fie rusine domnilor, sa va fie rusine, cu atat mai mult cu cat sunt atatea cazuri de abuz in societata noastra incat ati avea de munca pentru cel putin 7.000 de ani.

Rusine!!!

V-am spus ca am fost si la Techirghiol?

Am fost la Techirghiol. Si jur ca am facut tot posibilul sa fiu serios. Insa dupa ceva timp in care mi-am ocupat memoria cu asezatul prosoapelor, pregatirea psihica pentru “namolire”, studierea imprejurimilor si alte asemenea, am cedat. Trebuia sa fac o prostie, sa nu simt ca a trecut ziua degeaba. Si uite-asa “mi-am tras” costumul de scafandru din imagine, confectionat 100% din namol, si am asteptat. Ceva nu era in regula. Nu era suficient …

Deodata am auzit glasul scumpei mele mame, ca prin vis, spunand “Tu trebuia sa te faci preot”. Asa imi spunea ea cand eram mic, Zis si facut. Se ia o mana de namol, si se aplica cu gratie pe fata – conturand o mustata mai intai, si apoi o barba specifica categoriei sociale mentionate. Si gata. Mai trebuia sa cant ceva cu Aleluia, insa m-am gandit ca as exagera putin. Si m-am oprit.

Asta e. Vroiam doar sa va spun ca am fost si eu la Techirghiol.

Letter to the unborn child

Aseara navigam in deriva pe internet, “rasfoind” site-urile pentru femei. Am o pasiune, ca atunci cand nu am alta ocupatie, sau mai bine spus, nu am chef sa fac nimic constructiv, sau macar coerent sa „intru in neinteleasa minte a femeilor”, citind tot felul de articole. Incepand cu „cum sa slabesti in 14 minute” – scris de o doamna anemica aflata deja la „varsta” de 37 de kg, sau „cum sa afli daca te inseala” – scris de cineva care nici macar nu are prieten, sau „ce vor barbatii” – de parca le-ar interesa J si terminand cu drame reale gen „il iubesc pe prietenul prietenului meu – ce sa fac?” – nu conteaza ce faci, crede-ma, si multe alte exemple namaipomenit de intersante, hazlii sau uneori triste, care au darul de a-ti alunga orice logica din minte, orice tentativa rationala, orice indemn spre echilibru emotional.

 Revenind, am dat peste un forum avand ca si contribuabili in ale scirului tot genul acesta de reprezentante, unde se disputa de zor „varsta optima pentru casatorie”. Desigur, am concluzionat ca varsta optima pentru casatorie e undeva intre 13 si 78 de ani, si asta incercand sa restrang cat se poate de mult aria de probabilitati. Neinteresant. Am ajuns in alt catun intunecat al gandurilor femeilor, intr-o sectiune a forumului unde se discuta „care e varsta optima pentru a face un copil”.

Subiectul acesta mi-a atras atentia deoarece mi se pare unul destul de sensibil. Ceea ce am incercat sa centralizez din toate comentariile a fost lista de motive pentru care NU ar trebui sa ai un copil. Sau cel putin nu inca. Si m-am gandit sa pun „pe hartie” lista de motive sub forma unei scrisori de iertare catre copilul inca nenascut (the unborn child), pentru a-i explica in numele multor femei, de ce nu a venit inca timpul. E trist ce urmeaza insa e cu atat mai trist cu cat consientizam ca e 100% adevarat.

 „[.. ... ...] imi pare rau ca inca nu te pot avea deoarece:

-           nu am inca un apartament cu 3 camere, cu parchet duplu click, cu var lavabil, termopane, si corpuri de iluminat moderne;

-          Nu am autoturism propriu, da’ nu dintr-ala ieftin, ca eu tin la siguranta ta;

-          Nu am destui bani sa te intretin, caci nici nu ai idee ce s-au scumpit bluzitele in perioada asta a anului;

-          Nu am masina de spalat dintr-aia moderna cu al 987-lea simt. Am dintr-aia normala insa … nu-mi permit sa-ti spal hainutele cu asta;

-          Nu am aragaz. Adica am, insa fara hota, parca nici nu l-as avea. Si unde am sa-ti incalzesc ceiutul?

-          Nu am plasma,de fapt nu am nici macar LCD. Si nu as vrea sa-ti strici ochisorii la televizoul asta obisnuit;

-          Nu am laptop. Am calculator, insa as vrea sa-ti asigur tot confortul;

-          E prea devreme pentru mine. Stiu ca mama m-a avut pe mine la 20 de ani, insa eu parca nu m-am distrat destul;

-          Nu vreau sa ma casatoresc inca. Si ce va spune lumea? Nu, clar nu vreau sa ma casatoresc, vreau sa mai „gust” putin viata, vreau sa fiu libera;

-          Sunt atat de stresata la servici, si nu as vrea sa te supar si pe tine. Sigur, cu am chiar asa de mult de lucru, insa depun eforturi colosale sa fiu bagata in seama, sa ma bag singura in seama. Si asta ma oboseste;

-          Nu vreau sa ma ingras. Chiar nu vreau – nu stiu cum as putea sa trec peste asta. Plus ca mai trebuie sa ma las si de fumat, si asta e reteta perfecta de ingrasare. Nici nu vreau sa aud;

-          Nu sunt pregatita; desi pentru viata sexuala am fost pregatita de pe la … 17 ani cred;

Sper sa intelegi candva, cand te vei naste, ca motivele mele chiar nu mi-au permis sa te aduc mai devreme pe lume, sa-ti incepi viata alaturi de mine, de noi, parintii tai.

Acum nu stiu daca te mai pot avea. Am o anumita varsta. Da, intr-adevar am si tot ce nu am avut pana acum, insa abia acum am aflat ca dupa o varsta e mai dificil. Daca stiam! Ba stiam, insa nu aveam cele de mai sus, si mi s-a parut mai important. Acum le am, le am pe toate, si chiar mult peste, insa nu te am pe tine.

Imi pare rau, copilul meu nenascut. Si iarta-ma”.

 Cam asa arata scrisoarea cuprinzatoare,reflectand toate gandurile pe care le-am adunat de pe forumul ala de nimic. E trist, e trist prin prisma intinderii fenomenelor de cariera, avutie, distractie, imagine personala etc in detrimentul a ceea ce e frumos si bine.

 Ma opresc aici, insa ca ultim sfat: daca luati o hotarare, asumati-va si resposabilitatea. Nu se poate altfel.

Amintiri – Eforie Nord

As fi vrut sa inteleg si eu macar o data care este deosebirea intre cei ce se simt extraordinar la mare la noi, si cei care vin dezamagiti sau deziluzionati dupa un sejur la Marea Neagra.

Sa facem o comparatie intre ce gasim aici la „noi”, si ce gasim „afara”.

Marea Neagra – Litoralul romanesc

Transportul – transportul cu trenul este mai mult decat confortabil, asta daca renunti la 2-3 beri, si-ti iti iei loc la cuseta sau la vagon de dormit. Aer conditionat, compartimente curate si ingrijite, lenjerie alba curata si sigilata, calatori „de treaba” etc. Chiar se poate si fuma daca vorbesti cu controlorul si iti spune care sunt statiile unde stationeaza trenul mai multe minute – doar cobori si te calmezi in consecinta.

Mancarea – se gasesc de toate – de la hamburgeri si shaworma avand ingrediente secrete (sa nu le spun dubioase), pana la restaurante selecte, pe malul marii, cu muzica romaneasca veche, (nu manele si house), cu o atmosfera deosebita. Mai este si posibilitatea foarte sanatoasa de a-ti gati singur mancarea, asa cum am facut eu de cateva ori, avand bucatarie utilata complet acolo unde am stat eu.

Cazarea – la fel, poti gasi tot felul de oferte, incepand cu localnicii care stau cu cheile in strada, asteptand turisti plecati in graba spre mare, si terminand cu hoteluri de lux si pensiuni deosebite.  Eu m-am cazat la Vila Rocco. Avand in vedere cum m-am simiti la ei, chiar le-am spus la plecare ca le raman dator cu un articol pe blog. Si sunt multumit ca am facut-o, desi nu cred sa pot explica suficient fiecare detaliu pe care l-au gandit cu atata grija, astfel incat sa ne simtit intr-adevar in concediu. Normal, daca pleci fara rezervare, risti sa te cazezi intr-un beci ceva, unde dusul si lenjeria de pat curata sa devina subit un lux. Insa, daca petreci cateva ore pe internet, poti gasi pensiuni avand conditii de cazare excelente.

Plaja – curata, intretinuta in fiecare seara si dimineata, nisip mult, loc suficient atat pentru paturi si paturele, cat si pentru sezlong-uri. Intr-adevar, spre seara se cam aduna ceva pet-uri si servetele de la gogosile alea cu gem, insa nu plaja e rea, ci o mana de oameni care nu prea stiu cum arata un cos de gunoi. Oricum, nu insist aici, caci seara oricum se strange tot, si plaja devine iar curata, numai buna pentru pescarusi sa-si dezmorteasca picioarele alea subtiri.

Apa – nu apa plata, apa marii. Limpede, chiare extrem de limpede. Am facut si cateva poze in care se vede clar fundul marii, dunele de nisip, si frumoasele mele picioare J, insa nu le postez, din dorinta de a-mi pastra blogul non XXX. Ideea e ca am gasit o apa calduta, in care ma incalzeam dimineata la rasarit, si in care ma racoream pe la ora 10 cand se facea mult prea cald.

Statiunea – eu am fost in Eforie Nord anul acesta, din dorinta de a mai schimba ceva. In anii precedenti am fost la Saturn. Nu am regretat deloc alegerea de anul acesta. A fost curat, plin de lume, muzica – atat buna si cat si mai putin buna, … a fost frumos.

„In afara” – Grecia, Bulgaria, Croatia, Turcia etc

Mai intai, pentru a evita eventuale comentarii de doi lei, gen: eu am facut ce-am vrut eu „in afara” cu doar 1.200 euro, tin sa precizez ca vorbim aici de concediu pentru doua persoane, angajate, cu rate, cheltuieli, responsabilitati etc. Pe scurt, vorbesc de un concediu in valoare de doua salarii medii pe economie, daca nu mai putin.

Transportul – din cate stiu eu, transportul este destul de scump. Singura varianta ar fi sa beneficiezi de oferta unei agentii, insa transportul nu se ofera decat la achizitionarea unei pachet de servicii. Ar mai fi autoturismul personal, insa daca faci un calcul: durata de utilizare a unui autovehicul, in cele mai bune conditii e de 10 ani, atunci valoarea de 10.000 euro impartita la 10 ani si apoi la 12 – rezulta 83 euro suplimentar la costul concediului. Daca mai adaugam si asigurarile (de raspundere civila obligatorie, si cea facultativa), costul benzinei, a taxelor de tot felul, precum si disconfortul celui ce conduce – vede clar ca nu e alegerea optima. Desigur, e alegera optima pentru cei ce au intr-un fel sau altul autovehicul. Eu nu am, si momentan nu-mi permit. Deci, revenim la idea de concediu pentru o familie cu venituri medii, pentru care am facut si comparatia.

In ceea ce priveste cazarea si masa, consider ca serviciile pot fi intr-adevar superioare „in afara”, insa se platesc. In Romania e mai greu, insa va asigur ca exista locuri unde serviciile de afara pot parea de-a dreptul desatisfacatoare. Ce se economiseste in cazul plecarii in strainatate, este timpul necesar unei corecte informari, care in Romania este sensibil mai mare.

Despre apa nu mai zic nimic, caci deja am mentionat destule la capitolul „Litoralul romanesc”. Si stiti ceva?! Mai bine pun si o poza de la Eforie, sa nu aud comentarii nejustificate (ignorati-l va rog pe nenea din planul secund )

Despre plaja, nu pot spune ca ma incanta o plaja amenajata din cimet, beton, sau stanci – decat probabil pentru peisaj (ma refer aici la zonele stancoase, nu la cele „asfaltoase”, sau „cimentoase”).

Un atu de necontestat „in afara” este felul in care arata statiunile, civilizatia care se simte pretutindeni, placerea de a cunoaste locuri noi etc.

Uite ce: Ideea comentariului nu e sa denigrez avantajele unui concediu in strainatate, insa daca suntem sinceri cu noi, observam asa ceva nu e posibil fara o anumita suma de bani sa fara un autoturism. In cele mai multe cazuri, fara amandoua.

Ma deranjeaza insa ei ce au experienta unei statiuni dintr-o tara mai civilizata, iar apoi, hotarandu-se se mearga la mare in Romania pentru a cheltui 30% din ce au cheltuit alta data in strainatate, vin inapoi total dezamagiti, si incep sa critice cu nerusinare un litoral intreg, doar in baza experientelor singulare nefericite.

Ca incheiere, nu se poate sa profiti de faptul ca esti roman, sa mergi cu „nasul” – sa nu platesti bilet intreg, sa stai la cort la mare sa economisesti banii, sa mananci numai shaworma – ca restaurantele au preturi de …. restaurant, sa beri bere la PET – ca la doza e mai scumpa, sa-ti curga balele dupa tot felul de fete pe care nu le-ai putut impresiona „afara”, si sa faci zilnic insolatie ca nu ti-ai dat seama ca e soare afara – toate astea pentru a obtine o „distractie ieftina” – si apoi sa vii sa dai cu noroi in tot ce inseamna frumusetea unui concediu permisibil pentru oamenii de rand.

Am fost la mare, si m-as intoarce si azi daca as avea ocazia. Nici o statiune, si nici un litoral dintr-o alta tara nu poate compensa golurile imense pe care le au unii in suflet, din pacate. Asa ca nu va mai jignesc, ca deja e trist ….

Spuneti NU invatamantului universitar privat

Conform www.mediafax.ro, referitor la activitatea Universitatii Spiru Haret „ … cele 53 de centre teritoriale pentru învăţământul la distanţă ale Universităţii “Spiru Haret”, 44 din România şi nouă din alte ţări nu funcţionează legal.” In acelasi timp, din aceeasi sursa aflam ca „Peste 70 de persoane care s-au prezentat, miercuri, la un centru din Deva pentru a susţine examenul de titularizare protestează în faţa Inspectoratului Şcolar, nemulţumite că au fost scoase din săli, spunându-li-se că nu îl pot susţine întrucât au absolvit Universitatea “Spiru Haret” – secţia Deva”.

 La prima vedere, problema nu pare una noua, avand in vedere numarul impresionant de facultati, universitati, scoli postliceale si altele, care inca au un statut destul de dubios in ceea ce priveste intrarea lor in legalitate. Sa fiu sincer, habar nu am daca „acreditat” sau „autorizat” reprezinta unul sau acelasi lucru, iar daca nu, care e diferenta. Nu inteleg de ce din moment ce una din institutiile acestea de invatamant nu indeplineste criteriile cerute de lege, ele inca mai functioneaza. Dar vom reveni la aspectul asta ceva mai tarziu.

Acum sa ne focusam atentia asupra celuilalt articol prezentat pe mediafax.ro. Cel cu „peste 70 de persoane … bla bla”. Mi se pare exceptional ca de fapt o mana de oameni, care au terminat o facultate privata, sau mai bine spus, au finalizat studiile in cadrul unei „persoane juridice” – dupa cum observam chiar pe site-ul www.spiruharet.ro, au pretentii sa intre in sistemul de invatamant de stat. Si mai mult decat atat, reclamantii au facut si studiile la ID (invatamant la distanta). Mai, dar ce-au crescut pretentiile in ultimul timp … Si mai au si impertitenta sa declare „că au plătit peste 4.000 de lei pentru a urma cursurile acestei universităţi”. Asa, si?! Daca ai dat 40 de milioane asta inseamna ca ce? Ce drepturi iti da asta? Daca te simti nedreptatit da in judecata facultatea su cere-i banii inapoi.

Acum, exprimandu-mi parerea personala, dupa ce ca aceste centre de invatamant au distrus invatamantul de stat, si au decredibilizat calitatea invatamantului in Romania, absolventii mai au si pretentii similare cu cei care au absolvit de exemplu Universitatea Al. I. Cuza din Iasi. Tot aud comentarii de la fel de fel de neavizati cum ca de fapt studiile in cadrul acestor universitati private au aceeasi calitate ca in Universitatile de stat. Se poate sa aiba intr-adevar aceeasi profesori, insa spuneti-mi si mie ce interes ar putea avea un agent comercial sa renunte la un client, in cazul de fata sa exmatriculeze un student pentru rezultate necorespunzatoare, sau ce interes are sa determine „clientii” cum e normal sa le spunem, sa-si schimbe orientarea ca urmare a nepromovarii anului universitar?

Mai mult decar atat, profesorii, fie ca vin din sistemul de stat ori din cel privat, sunt simpli angajati. Si ce angajat ar risca sa-si aplice valorile si principiile educationale riscand sa piarda o parte din clientii universitatii private?

In perspective celor de mai sus, se contureaza tot mai mult ceea ce este de fapt o Universitate Privata. Un agent comercial ca oricare altul, cu angajati, cu clienti – si cel mai important, cu profit.

Atunci ce pretentii au clientii „Spiru Haret” sa se simta indreptatiti sa acceseze sistemul de stat in baza unei simpe achizitii?

Haideti va rog sa fim realisti macar cateva clipe. Sa nu ne mai mintim. Stim cu totii cum se fac cursurile la o Universitate particulara. Insa cand se mai fac si la distanta, e cu atat mai clar. Se poate sa ma indoiesc, si sa fi cunoscut doar eu clienti dintr-astia numiti „studenti” care si-au primit totul, de la chitante si cursuri pana la diploma prin posta. Este evident ca intr-o scara de bloc nu poti gazdui mii de specializari, sute de mii de studenti, biblioteci, sali de lectura, sali de curs si multe altele de care are nevoie o universitate decenta. E doar un sediu social unde se incheie contracte si colaborari, ca la orice firma privata.

Cum se poate ca acesti navetisti sa faca atata scandal nejustificat. Imi cer scuze pentru apelativul „navetist”, insa nu accept sa mi se spuna ca nu stiau care e reputatia invatamantului privat, sau a invatamantului la distanta. Multi sunt copii cu bani, care vor o diploma obtinuta cat mai usor posibil, cu pretentii ulterioare mult peste masura capacitatii lor intelectuale. Iesiti un pic pe piata privata a fortei de munca si veti vedea cum sunteti mancati de vii cu tot cu surogatele voastre de diplome. De fapt, nu, nu veti fi mancati, caci mai mult ca sigur nu va inghite nimeni. Nu am nimic cu nimeni, insa daca nu ai reusit sa intri la o Universitate de stat, nici macar la locurile cu taxa, ar trebui sa stii unde ti-e locul, si asa nu ar mai exista conflicte declarative.

Haideti sa facem referendum: sa votam toti romanii, sa vedem cine e de acord sa-si lase copiii educati de absolventii unei facultati private. Cine e de acord ca notiunile de baza precum si cele de specialitate sa le fie furnizate copiilor lor de catre o mana de clienti ai unor agenti comerciali, cine ar vota ca modelele sociale ale copiilor sa fie reprezentate de o mana de oameni care se mandresc ca „au platit 4.000 de lei”?

Ha sa incheiem comentariile, caci presupun ca era clar de la inceput. Ati invatat „la privat”, mergeti si gasiti-va de lucru „la privat”. Optim ar fi sa va gasiti de lucru tot la ID cum ati facut si facultatea. Sau incercati sa platiti 4.000 de lei, sa vedeti ce fel de job obtineti.

Curaj, lansati-va pe piata muncii, si eu ma angajez sa fac o analiza statistica dupa 2 ani, sa vad ce a mai ramas din voi.

Decenta vestimentara la femei

In una din zilele precedente mi-a atras atentia subiectul mentionat in titlul articolului, in perspectiva denaturarii oricarei limite de bun simt atat de elocvent in cazul unor doamne sau domnisoare. Faptul care m-a determinat insa sa abordez acest subiect a fost ca am auzit ieri la radio, pe BBC, ca subiectul de discuta si in alte tari, deci presupun ca nu e o trasatura a romancelor.

Cum se defineste totusi decenta vestimentara? Nu cred sa existe vreo definitie unanim acceptata, ceea ce ma face sa-mi intaresc convingerea ca decenta este ceva ce se „simte”, se „constata”. Spre exemplu, din punctul meu de vedere, urmatoarele caracteristici s-ar putea incadra intr-o tinuta indecenta, intolerabila, sau chiar care aduce usor a „dama de companie”:

-          Fusta scurta, mult peste genunchi;

-          Fusta, pantaloni sau bluza transparente;

-          Pantaloni mulati pana la refuz;

-          Bluze decoltate mai mult decat ar fi necesar;

-          Ciorapi de dama cu gaurele, cu gratii si zabrele, sau ciorapi nefinalizati (fara partea de sus) – mai ales daca acestia sunt vizibili;

-          Pantaloni sau fuste cu talia ma joasa decat cea a lenjeriei intime;

-          Bluze fara maneci si fara bretelute;

-          Pantofi cu tocul ce depaste inaltimea scaunul meu de birou;

Tin sa reamintesc ca vorbesc aici doar de un anumit segment si nu de femei in general.

Lista ar putea continua, insa presupun ca am cuprins cateva din ideile caracteristice. Mesajul este insa altul: Doamnelor, sau domnisoarelor, nu sunteti sexy, provocatoare, trendy, casual sau mai stiu eu cum. Sunteti (si imi pare rau pentru limbajul mai putin cizelat) … penale. Sunteti respingatoare atat pentru barbati cat si pentru femeile din jurul vostru. Singurul segment de populatie care ar putea fi atras de felul de a va imbraca sunt in cel mai bun caz cei ce isi proclama zilnic pozitia sociala prin sintagme gen „valoarea mea”, „suparat”, sau „fara numar”.

Credeti-am pe cuvant ca nu vrea nimeni sa va observe „genunchii zaharisiti”, urmele de pe picioare de la aparatul de ras, fundul ala mare in care ati investit atat de mult, formele care de care mai deformate, chilotii si sutienul scamosate de atata expunere, muschii contorsionati de la tocurile imposibile.

Pentru a mai atenua din impactul paragrafului anterior, tin sa amintesc din nou, cu riscul de a repeta ce am spus si anterior, ca acest articol se adreseaza doar doamnelor care stiu ca se incadreaza aici. Si nu am nici o indoiala ca ele stiu asta.

Goliciunea cub orice forma si in orice grad are locul ei – acasa, pe plaja etc. Desi nimeni nu e perfect, defectele nu sunt evidente decat daca insisti sa le scoti in evidenta ca reale calitati. Nimeni nu s-ar uita cu lupa la varicele tale sau la celulita, insa daca depui eforturi sustinute sa isi suprasoliciti varicele prin senzatia de culturism creata de tocurile acelea inumane, sau sa iti strivesti celulita intre un pantalon cu talia joasa si o bluza mult prea stramta si prea scurta pentru varsta ta, atunci apar probleme.

Totusi de ce se desfigureaza unele persoane in halul asta, cand rezultatul este total negativ? Nu am decat o explicatie aici pe care am invatat-o din vorbele cuiva odata: cand ai un gol in viata personala de orice natura, atunci apelezi la modalitatile „usoare” de a compensa. Fie prin bautura, fie prin cheltuieli excesive, fie prin comportament si atitudine neadecvate. Pe scurt, daca esti frustrat si nici nu prea te duce capul. Iti tragi rapid pe tine niste haine cu 7 marimi mai mici, te dai cu ceva ruj, machiaj si alte grasimi, si mergi la baut. Reteta succesului.

As incheia acest articol, inainte de a mi se descoperi latura misogina, insa nu inainte de a-mi exprima mirarea in momentul cand aceste doamne se „simt jignite” de atribuirea unor apelative ce amintesc de cea mai veche meserie din lune. Ceva de genul: si cu [... ... ...], si cu sufletu’n rai.

Atat pentru azi. Insa tineti minte: pornografia nu are nici o legatura cu decenta.