Reality check

Reteta perfecta de covrigi

In seara asta am avut chef de “ceva bun”. Am vrut sa ma indrept de indata catre primul magazin deschis, si sa-mi cumpar ceva plin de grasimi hidrogenate, de E-uri despre care nu stiu mai nimic, si eventual cu termen de garantie pe undeva prin 2014. Sau puteam sa fac eu ceva acasa, desi cultura populara promoveaza falsa realitate ca barbatii nu pot utiliza aragazul sau cuptorul.

Asa ca am intrat repede pe internet, si am gasit tot felul de retete de covrigi, desigur cu mii de denumiri: ba ca-s francezi, ba polonezi, ba sarbesti, ba mai stiu eu ce. Ideea e ca am gasit ce vroiam: covrigi simpli cu sare, covrigi dintr-aia de care mancam cu o frecventa nemaipomenita in timpul facultatii, Pentru cei ce au ramas acasa in Iasi, vroiam covrigi dintr-aia de care numai in Podu Ros gasesti. Probabil ca gasesc si aici in Timisoara, dar e irelevant acum.

Am sa va spun si eu in cele ce urmeaza cum am procedat, asigurandu-va ca a iesit ceva extraordinar, desi se prefigura la un moment dat a fi reteta perfecta pentru un esec veritabil. Sa trecem la treaba:

Picture 0011. Se ia un vas dintr-ala gospodaresc, cu vopseaua sarita de pe el – pentru un aspect mai rustic, si se amesteca drojdie cam cat o nuca cu o lingurita de zahar. Acum cat de mare sa fie nuca, habar nu am, sau cat de mare sa fie lingurita. Puneti si voi cat credeti si rugati-va la Dumnezeu sa mearga.

 

 

Picture 0022. Se incalzeste putina apa, si se toarna peste drojdie, caci bacteriilor astora nenorocite le place dulce si caldut. Si doar asa se pot dezvolta, se pot afirma in viata de zi cu zi, pot deveni cu adevarat ceva, isi pot indeplini adevarata menire pe acest pamant: sa faca aluaturile sa creasca. Se lasa in mediul lor propice pana cand se observa bulele la suprafata apei, ceea ce inseamna ca deja au inceput sa respire, deci “It’s alive!!!”.

 

 

Picture 0033. Se pregatesc cu grija ingredientele si utilajele :) : Un lighean rosu, sa nu se deoache atat covrigii cat si bucatarul, faina de grau “560” cumparata din Baile Herculane caci aici in Timisoara nu gasesc nimic ieftin (am pus cam 1 kg si 300 g), ceva tarate de grau – caci fie faina cat de alaba si buna, tot nu am incredere in calitatea ei, si e mai bine sa punem si ceva “fibre”. Putin ulei. Da, este ulei “Winny” cumparat din Profi, si pentru femeile ingamfate care considera ca Dumnezeu a facut lumea in 6 zile iar intr-a 7-a s-a dus la shopping in Kauffland – trebuie sa precizez ca acesta se comporta exact ca orice ulei de doua ori mai scump, indeplinind exact aceleasi roluri si obligatii. In fine, sa nu uitam de sare, ca daca nu punem sare nu obtinem nici un gust.

Picture 0044. Amestecam faina [1.3 kg], taratele [aprx 100g], drojdia accea in afirmare, sarea cat sa dea gust, si apa calda incalzita in prealabil la aragaz. Bun, imi veti spune poate ca nu e bine ca nu am pus un ou sa se lege compozitia, ca nu am pus lapte sa fie aluatul mai pufos, ca nu am pus nu stiu ce arome pentru o savoare mai potentata etc. Ei bine, daca tot ar trebui sa pun atatea minuni, mai bine imi faceam mici, si erau la fel de sanatosi. :) Asa ca pastram reteta traditionala de aluat de paine. Deci, framantam aluatul obtinut timp de 20 – 30 minute. La sfarsit se mai framanta 5 minute cu o lingura de ulei. Aluatul obtinut trebuie sa fie destul de tare incat sa nu se mai lipeasca de maini, si totusi destul de moale incat sa nu-ti trebuiasca flex-ul sa-l tai. Ii faci o crucita sa-l ferim de cele rele :), il acoperim cu un prosop curat si il lasam la crescut.

Picture 005Picture 0065. Observam ca este deja ora 11:00, si nu-l mai tinem la crescut, contrar indicatiilor tuturor retetelor din lume. Asta e, unii din noi mai si lucram, asa ca na asumam riscul si modelam repede covrigii, si daca tot am facut aluat, se fac repejor si doua painite – lasand totul la crescut din nou in tavi. De fapt am tait tot aluatul in trei parti egale, sin care o parte am folosit una pentru covrigi si cate una pentru fiecare din cele doua paini. In ceea ce priveste modelatul, rulatul, impletitul etc nu cred ca are rost sa intru in detalii. Faceti exact cum faceati odata la gradinita cu plastilina, numai ca la o scara putin mai mare.

6. Dupa ce au crescut putin, se pune la fiert o oala cu apa, si odata ce a dat in clocot, se pun covrigii in apa clocotita (eu am pus cate patru odata, sa nu stea suprapusi), se lasa 2 – 3 minute, apoi se scot din apa, se pun cateva secunde la scurs, timp in care se dau cu sare. Mie asa imi plac, doar cu sare, desi se poate presare si mac, susan, chimen sau mai stiu eu ce alte minuni.

7. Se pun la cuptor, la foc iute, pe gratar, se lasa cateva minute, si odata ce s-au copt pe o parte, se intorc pentru cateva clipe si pe partea cealalta sa fim siguri ca se coc uniform. Cand sunt gata, se scot intr-un vas, pe un servetel, oriunde, numai sa-i scoateti odata inainte sa se arda. Recomandarea bucatarului: se mananca fierbinti in timp ce se scrie un articol pe www.decentworld.wordpress.com. :) Pofta buna. A, si nu uitati, astea sunt pozele finale – stiu nu prea au crescut, insa pentru moment e mai mult decat mi-am dorit pe seara asta.

Picture 007Picture 008Picture 010Sa vad daca imi pot impresiona si sotia cu astia, poate-mi calca si mie o camasa pentru maine. Imi urez succes. ;)

July 15, 2009 - Posted by | In bucatarie

20 Comments »

  1. Se mai gasesc si pe Bulevardul Independentei,proaspeti!:D

    Comment by Teodora | October 17, 2009 | Reply

  2. salut!
    am citit toata reteta si am ras de m-am prapadit!!! eram sigur ca numai un barbat poate avea acest simt al umorului :)) “Se ia un vas dintr-ala gospodaresc, cu vopseaua sarita de pe el” :)))) tare de tot!!!
    acum ma duc sa fac si eu covrigi ca sotia e la munca si eu ma cam plictisesc! sper sa imi iasa.
    o zi buna!

    Comment by stefan | October 24, 2009 | Reply

  3. extraordinar da..covrigiim din Podu Ros eu am facut liceul la Racovita ..de aceea in pauza la rand la civrigii ..faceam cu randull..is deliciosii..cel mai tare articol..am ras cu pofta ..bravo mihai

    Comment by oana | April 14, 2010 | Reply

  4. Those were the good times … :) Acum nu mai sunt in Iasi, m-am mutat in Timisoara, si numai cand aud de “Racovita”, “Pudo Ros” ma ia un dor de duca …
    Nu mai e dom’le covrigi ca in Iasi. Acum trebuie sa ma multumesc cu “langosi” si “plescavita” …. :)

    Comment by flpmihai | April 15, 2010 | Reply

  5. buna as dori o reteta buna de covrigi, pentru patiserie daca stiti va rog frumos sa imi spuneti pe idul cool_marcy2006

    Comment by Maria | September 2, 2010 | Reply

  6. Am facut si eu covrigi pt prima data in viata mea, dupa reteta ta:).Am respectat cu sfintenie tot ce ai scris tu inclusiv gratita si ligheanul.Ce sa mai….sunt cei mai buni covrigi…Sotul meu acum ii scoate….IN COSARCA:))))

    Comment by mariana | October 5, 2010 | Reply

  7. Waw!!! Am ras cu lacrimi cu reteta ta
    Stau in casa si cred ca am sa ma pun sa fac covrigi, caci imi plac la nebunie Astia de la paine s-au imbogatit pe seama mea pana acum si mi-e cam lene sa cobor asa in fiecare dimineatza sa iau covrigi Mai bine ai fac si pot manca si pe seara hehe
    Imi place simtul tau de umor si ar fi grozav daca ar mai fii multa lume ca tine ( eu una sunt cam emo :P si cei din jurul meu lafell)
    O zii buna si ai grija sa nu te ingrasi :P

    Comment by Vampire Gabrielle 666 | June 11, 2011 | Reply

  8. Oa..

    O sa incerc la sfirsit de saptamina.Cred ca sunt tare buni,atit reteta cit si bucatarul!

    Salutari,

    C

    Comment by Carmen | November 29, 2011 | Reply

  9. Oaa…

    Cred ca sunt tare buni,atit covrigii cit si bucatarul!

    O sa incerc la sfirsit de sptamina reteta.

    C.

    Comment by Carmen | November 29, 2011 | Reply

  10. cea mai frumoasa reteta,cu spirit,am ras,multumesc din suflet pentru postare,si sa fiti mereu asa bine dispus!!!voi face maine covrigii,ca m-am saturat sa cumpar cu 3,5 euro un saculet cu zece covrigi in el…cei proaspeti facuti de mama,sunt mai buni,mai multi si mai ieftini!

    Comment by Ionita Daniela | February 27, 2012 | Reply

  11. Multumesc mult Daniela. NU pot decat sa ma bucur nespus de fiecare data cand un articol de-al meu reuseste sa schiteze un zambet pe chipul cuiva. :)

    Comment by flpmihai | February 28, 2012 | Reply

  12. am facut si eu reteta ta acu i-am lasat la dospit!!!

    Comment by simina | July 19, 2012 | Reply

  13. Am facut ei eu. Ceva a fost esential gresit (reteta am luat-o din alta parte, era usor diferita de a ta, plus ca a trebuit sa transform unitatile de masura romanesti in astea cu care masor aici (in Indiana). Arata intr-un fel. Unul care nu are treaba cu felul (frumos) in care arata ai tai. N-ar suporta aparatul sa-i pozez asa arsi, dezmembrati si lipiti de gratar. Mai trag o data. Alta data.

    Comment by Cristina | September 18, 2012 | Reply

    • Ai pus dragoste si pasiune? Sau macar putina disperare? :)
      Ideea nu era sa mancam covrigi, ci sa enjoy baking indiferent de rezultat. Cheers.

      Comment by flpmihai | September 19, 2012 | Reply

      • Mihai, acum imi e clar de la ce mi s-a tras, prin diferenta: am pornit de la alta idee. Eu vroiam chiar sa mananc covrigi ;)

        Si da, mai multa pasiune nu ar fi fost de unde. O sa ma duc sa fac un voluntariat la o covrigarie, cand o sa fiu aproape de una. Ca din talent nativ vad ca nu iese nimic.

        Comment by Cristina | September 19, 2012

  14. Foarte tare :) Felul in care ai scris reteta…superb! Nu aveam de gand sa fac covrigi, insa mi-ai facut o poftaaa!

    Comment by Sunny | February 2, 2013 | Reply

  15. O sa incerc sa-i fac,ce pofta de covrigi!M-am amuzat,sincera,sa citesc reteta :)

    Comment by Elena | September 19, 2013 | Reply

  16. m-am nascut si crescut la Podu ros (Nicolina) inainte cu aproape 82 de ani. Imi amintesc de covrigii calzi pe care mama cumpara dimineata si taiate si unse cu unt, impreuna cu o cafea cu lapte, erau cea mai buna mincare de dimineata. Asta era in ani 30 din secolul trecut, inainte de a inceput razboiul. Am trecut sa locuim la Vaslui cind aveam 6 ani. Si aici au fost covrigi si am descoperit si brutaria unde se faceau si de multe ori ma uitam la brutarul batrin (cu care m-am imprietenit) cum face el aluatul, covrigii, baia de natron si coptul in cuptorul incalzit cu lemn. Aroma imprastiata de covrigii fierbinti, era imbetitoare.
    De atunci au trecut multe zeci de ani. Rominia am parasit-o inainte cu aproape 67 ani, un copil de 15 ani.
    Anul trecut, batrin cu baston, ajutat de un baiat tinar, am vizitat pentru prima oara meleagurile copilariei. Am fost desamagit. Podu ros nu mai era. Regiunea asta a ramas numai in memoria mea, asa cum era in copilaria ma. Orasul a devenit metropla si peste tot se cladea, multe obstacole pentru pedestri pe trottoire, strazi au devenit sosele. Palatul si statuia lui Stefan cel mare erau in remont si unde era inainte parcul, s’a ridicat acum un centru comercial urias.
    Ceiace a ramas pentru mine, erau covrigii. Nu cum erau inainte, dar inca gustosi.
    Am fost 9 zile in Rominia si am mincat atit de multi covrigi in acest timp, ca imi era aproape greu sa ma maninc altceva.
    Acum am citit blogul lui mihai si mi-a venit din nou pofta de covrigi din Iasi/Vaslui.
    V-oi cauta o faina porivita si incerca sa fac covrigi dupa receta lui humoreasca, sper sa reusesc.
    Sa fie pentru toti un an bun cu sanatate,
    Benjamin

    Comment by Dr. Benjamin Sheelo | January 30, 2014 | Reply

    • Am citit cu drag randurile de la dumneavostra, priectandu-ma cumva in atmosfera acelor ani, pe baza amintirilor personale din vremurile ceva mai recente, de putin peste 6 ani in urma. Desi nu am nici pe departe venerabila dumneavostra varsta, despartindu-ne aproape jumatate de veac, ma surprinde sa constat ca nostalgia vremurilor de altadata nu are varsta, desi acest “alta data” are un cu totul alt inteles pentru fiecare. Probabil decenta, bunul simt, si sentimentele curate sunt atemporale.
      Intr-adevar nimic nu mai e ce a fost, si as vrea sa gandesc “capitalist” si sa ma conving ca schimbarea se petrece intr-o directie buna, dar inima invinge logica mai mereu. Am hotarat si eu, nu demult, sa las tara sa-si urmeze cursul ei firesc, firesc pentru uniii, aberant pentru mine, si sa-mi gasesc linistea pe alte meleaguri mai putin controversate. Acum sunt departe, si ma gandesc la ce am lasat in urma, asteptand sentimentul de dor de tara care se incapataneaza sa se manifeste. Mi-e dor cateodata, insa mi-e dor de o iluzie, de o proiectie a dorintelor mele aplicate aletoriu asupra unor locuri care probabil nu vor mai fi nicicand asa cum le visez, asa cum imi doresc sa mi le amintesc. Insa nu mi-e dor de ce e acum, poate si pentru ca nu sunt dispus sa dau la schimb o viata de om pentru o mana de covrigi.
      P.S. Nici Vasluiul nu mi-e tocmai strain, as putea umple pagini intregi cu amintiri de pe malul Prutului. Dar poate cu alta ocazie.

      Sanatate multa, si va salut cu drag.

      Mihai, un proaspat roman “de pretutindeni”…

      Comment by flpmihai | January 30, 2014 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: