Reality check

Ganduri … (Sacrul si profanul)

Moved to www.flpmihai.blogspot.com

Sursa foto; http://acousticrhythm.files.wordpress.com

Dezamagire, minciuna, perversitate, lasitate, invidie, ura, dezumanizare, rautate, ciuda, delasare, renuntare, falsitate, neincredere, interes, oportunism, superficialitate samd. Lista ar putea continua probabil la nesfarsit cu altele de acelasi gen, catalogate in DEX sau ne-numite inca. Sunt trasaturi, sentimente, trairi pe care le-am observat in jurul nostru de mult prea multe ori, in mult prea multe ocazii, la mult prea multe persoane apropriate sau nu.

Suntem coplesiti la randul nostru de societatea de azi, care in mare parte este caracterizata de cele de mai sus. Probabil ca nu 100% intr-adevar, poate mai sunt persoane cu sufletul curat care nu traiesc sau emana astfel de trairi, persoane care exista undeva acolo, ascunse, speriate de ceea ce vad in jurul lor. Fara intentia de a jigni pe cineva, mi-am adus aminte un proverb pe care am sa incerc sa-l reproduc in cele ce urmeaza: „Un destept care tace nu se deosebeste cu nimic de un prost care nu spune nimic”, prin urmare atat timp cat persoanele „curate” stau ascunse, departe de mediul toxic inconjurator, in plan vizibil, observabil raman aceleasi elemente, fie persoane si lucruri deplorabile, fie comportamente, trairi si valori ce decurg din acestea.

Cum s-a ajuns la asa ceva, ce a generat o degradare atat de pregnanta, ce ne lipseste pentru a ne reveni, daca ne mai dorim asa ceva? Raspunsul sau mami bine spus raspunsurile le caut de ceva vreme, insa in zadar. Am vorbit si cu cei de o varsta cu mine, si cu cei din generatia mai tanara, in masura in care se mai poate vorbi cu ei, si mai ales cu cei mai experimentati decat mine intr-ale vietii. Insa informatiile primite de la acestia nu au fost suficiente nici pe departe pentru a clarifica ceva, sau pentru a aduce macar o raza de lumina asupra nelamuririlor mele. Asta probabil deoarece si judecata si intelegerea celorlalti e la fel de intunecata ca si a mea referitor la subiectul in cauza. E de inteles …

Insa, pe principiul „timpul le rezolva pe toate”, aseara am auzit, psihologic vorbind, acel „click”, acel „aha”, acel „asa deci” provocat de ceva aparent intamplator, insa in masura sa lamureasca dileme de mult nerezolvate. Am avut placerea de a mi se citi din opera lui Mircea Eliade „Sacrul si profanul”. Nu mai tin minte exact, probabil mi s-a citit mult mai mult decat ce imi amintesc eu, insa am prostul obicei ca dupa ora 12:00 noaptea sa adorm. Vreau insa sa cred ca am surprins esentialul.

Explicatia la dilema mea sta concentrata in doar cateva cuvinte exprimate de acest Eliade (din operele caruia recunosc ca nu am citit mai nimic): [ … Ca sa traiesti în Lume, trebuie mai întîi s‑o întemeiezi, si nici o lume nu se poate naste în „haosul“ spatiului profan, care este omogen si relativ … ]

Ce semnificatie au aici „haosul”, „omogenitatea” si „relativitatea” spatiului profan.

Prin prisma omogenitatii, in antiteza cu sacrul, profanul este caracterizat prin lipsa punctelor de referinta si a limitelor de departajare. Nu exita delimitare clara intre bine si rau, intre pozitiv si negativ, nu exista centre de referinta fixe, fie ele valori, principii sau orice alt parametru. Aceasta este societatea in care traim, haosul care se extinde cu o viteza mult peste capacitatea noastra de reactie. O persoana capabila, decenta etc are aceeasi valoare in ochii celorlalti ca si o persoana incapabila si de o decenta indoielnica, atat timp cat si ceilalti fac parte din acelasi spatiu profan.

 Totul este relativ, totul este negociabil in functie de interese, totul este interpretabil, totul este altfel intr-un sens sau altul in fucntie de observator. Asta nu presupune lipsa cu desavarsire a principiilor, axiomelor sau realitatilor incontestabile, insa actiunea omului profan asupra acestora prin interpretare si manipulare pune la indoiala in cele din urma calitatea acestor principii, valori si asa mai departe. Doar pentru a exemplifica, sa mergi la biserica e un lucru bun fara indoiala. Insa sa mergi la biserica doar pentru a depune o solicitare catre D-zeu, fara a-i multumi pentru tot ceea ce ai, sau sa mergi la biserica din obligatie fata de familie, prieteni etc imbracata cu cea mai scurta fusta pe care ai gasit-o in casa …. nu are nici o legatura cu principiul sanatos de a merge la biserica. Ca forma este unul si acelasi lucru, ca si continut e total diferit ….

Astfel, in haosul descris, caracterizat prin omogenitate si relativitate, nu se poate construi nimic, nici o lume, individuala sau colectiva. Ramane doar un gol intunecat, grevat de o miscare continua si aleatorie a particulelor golite de sens si continut, un spatiu in care parca nici vidul nu mai vrea sa-si faca simtita prezenta printre dansurile nebune de pseudo-valori, pseudo-reguli, pseudo-vieti, si in cele din urma pseudo-fiinte.

Revenind la citatul initial, [ … Ca så tråiesti în Lume, trebuie mai întîi s‑o întemeiezi … ], si intrucat nimic nu poate fi intemeiat, ce alternative avem? Poate sa traim in noi insine, sa pastram cu noi sentimentele cele mai inalte, sa le pastram in noi si pentru noi. Daca este solutia optima nu stiu, doar am expus un rationament logic.

Tot Eliade descrie comportamentul omului religios, in stransa legatura cu ce am mentionat mai sus (sa nu va ganditi acum ca Eliade mi-a citit blogul si apoi si-a scris opera in consecinta si in interdependenta totala). Astfel, el mentioneaza ca: [ … Spatiul necunoscut care se întinde dincolo de „lumea“ sa, spatiul necosmicizat, adica neconsacrat, care nu este decît o întindere amorfa în care n–a fost înca proiectata nici o orientare si nu s–a conturat nici o structura, acest spatiu profan reprezinta pentru omul religios nefiinta absoluta. Daca se rataceste cumva în acest spatiu, omul se simte golit de substanta sa „ontica“, ca si cum s–ar topi în Haos, si sfîrseste prin a se stinge … ].

Prin urmare, teama e de inteles, teama noastra de ceea ce se intampla in jurul nostru, teama de a nu ne lasa lumea noastra invadata de spatiul exterior, teama de a nu lasa lumea noastra sa se exprime in haosul inconjurator. Orice intrepatrundere sau contopire a spatiului personal cu exteriorul viciat, duce la acea „golire de substanta existentiala”. Este acum perfect explicabila desertaciunea eforutirilor noastre de a ne adapta mediului extern, sau de a-l schimba. Este acceptabil acum sa consideram ca esecurile personale prin prisma haosului social nu sunt deloc esecuri, ci dimpotriva, impliniri prin prisma sacrului.

Solutia? Nu stiu, de fapt nici nu mi-am propus la inceputul articolului sa gasesc solutii, ci mai mult sa gasesc raspunsuri la intrebari. Totusi, sper ca daca vor exista mai multe lumi individuale curate, aglomerarea va duce la ciocniri de proportii, si ca un „bing bang” vom asista la nasterea unui nou univers, de aceasta data pozitiv si echilibrat, cu haosul aruncat violent undeva la periferie cu tot cu reprezentatii lui cu tot.

P.S. Nu stiu daca am fost capabil sa evidentiez cu precizie ceea ce mi-am propus, insa e greu sa te exprimi cand iti fundamentezi argumentele pe texte din … Mircea Eliade.

Poate mai revin cu articole, daca cineva va binevoi sa-mi mai citeasca seara, in calatoria mea spre somn.

July 14, 2010 Posted by | moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized | 2 Comments

De ce? (raspunsuri catre cititori)

Plecand de la intrebarea existentiala pe care si-o adreseaza copii cu referire la orice lucru, aspect, informatie pe care le vad, percep si asimileaza, si anume „DE CE ?”, am dorit sa-mi satisfac doua mari curiozitati: 1) sa verific daca mai exista oameni in toata firea care inca nu au incetat sa depinda de complexul „DE CE” –ului, si 2) ce anume a mai ramas neexplicat.

Prin urmare am apelat la cel mai bun prieten al omului, GOOGLE, am tastat cu grija „DE CE” si mi-am lamas uimirea sa-si faca efectul asupra mea.

Voi incerca in cele ce urmeaza sa sar in ajutorul nefericitilor ce inca isi mai zdrobesc intelectul in cautarea raspunsurilor la unele din cele mai pertinente (pentru ei) intrebari.

1. De ce e cerul albastru.

Similara cu intrebarea „De ce e cerul negru noaptea”, presupun ca raspunsul este unul singur: Soarta. Putea sa fiela fel de bine rosu, portocaliu sau maro. Sau poate chiar dungat ca zebra.  Da’ uite ca s-a nimerit sa fie albasrtu. Albasrtu fara nici o dunga. O fi bine, o fi rau … nu-mi dau seama. Insa ma bucur ca am putut fi de ajutor unor oameni aflati in pragul disperarii carora nimeni nu le spune de ce e dom’le cerul albasrtu.

2. De ce iubim femeile.

Aici se impun doua abordari diferite. Prima, daca esti femeie, si te intrebi de ce iubesti femeile, probabil ca e patologic, sau pur si simplu cauti ceva diversitate in viata ta monotona. Acum sa mai stai sa te intrebi si de ce, nu vad rostul. Doar iubeste, filmeaza-te in timp ce va iubiti, si posteaza pe youtube sa vedem si noi.

Pe de alta parte, daca esti barbat si intrebi asa ceva. Ma pui pe ganduri. Ori le iubesti da’ nu vezi rostul (ceea ce poate fi inteles dintr-un oarecare punct de vedere misogin), ori nu le iubesti dar vrei sa implementezi procesul de acum inainte. Oricare ar fi varianta corecta, nu ma intereseaza. Totusi, cu referire la punctul anterior, te rog, in numele barbatilor care vor sa-si pastreze o urma de decenta si normalitate, nu te filma si nu porta nimic pe youtube.

3. De ce toate domnisoarele.

Intr-adevar. Ai perfecta dreptate. De ce chiar toate domnisoarele? Imi place ca nu te-ai incurcat in detalii, nu ai furnizat elemente irelevante, ci ai trecut efectiv la subiect: de ce toate domnisoarele. Sunt de partea ta, sa stii. Si daca cineva nu-si da seama  la ce te referi, sa le intrebe pe domnisoare, caci stiu ele prea bine.

4. De ce toate domnisoarele de astazi vor doar avere.

Aici te inseli amarnic. Nu prea mai am contact cu domnisoarele de astazi intrucat m-am asezat „la casa mea” cum se spune in popor. Totusi daca vrei o parere proprie, te asigur ca ele nu vor doar avere. De fapt le vor pe toate. Mai exact vor toate beneficiile, fara obligatii. Vor bani, vor frumusete, vor cariera, vor sa fie iubite, apreciate si elogiate, vor timp doar pentru ele, vor prieteni, si da … vor avere. Si toate astea exact in momentul in care vor ele. E de criticat?! Parerile sunt impartite.

Probabil ai vrut sa intrebi de ce toate domnisoarele pun averea pe primul plan in alegerea unui partener. Unul din raspunsuri ar fi ca ai confundat curvele de pe centura cu domnisoarele. Cand ai sa gasesti o domnisoara in adevaratul sens al cuvantului, ai sa vezi ca nu ai sa mai pui intrebari asa tampite pe Google.

5. De ce intarzie menstruatia.

O fi pierdut tramvaiul. Sau poate nu a sunat ceasul dimineata. Sau poate a ajuns, insa nu la tine. Si la urma urmei, e un capat de lume, sau ce?! Fiecare om a intarziat o data in viata lui. Intarzieri intalnim si la trenuri, avioane, troleibuze si autobuze. Te mai intrebi de ce intarzie o nenorocita de menstruatie?

In plus, de ce exagerezi? Menstruatia a venit si va veni in total de cateva sute de ori pe perioada vietii tale, asa ca de ce sa-i reprosam ca a intarziat si ea o data? Daca intr-adevar intarzie de fiecare data, si gaseste scuze jalnice la fiecare ocazie, atunci pune-o la respect si nu o mai primi in casa ta. Parerea mea …

6. De ce ma minti.

Eu??? Sau ai intrebat in general? Daca intrebi de ce te mint eu, atunci probabil ca nesttind cine esti, am facut-o din indiferenta. Insa daca e o intrebare adresata cuiva pe care-l stii, de ce nu-l intrebi direct? Chiar mi se pare total tampit sa comunici prin intermediul motorului de cautare Google.  E ca si cum as fi intrebat pe Google ce vreau sa mananc azi, si as raspunde in acelasi mod.

Lasand procedura de comunicare la o parte, hai sa te ajut cu intrebarea de mai sus: probabil te minte pentru a-ti ascunde adevarul. Ma bucur ca ti-am putut fi de ajutor.

7. De ce nu raman insarcinata.

Pot sa rad? (Presupunand ca persoana care a pus o astfel de intrebare nu sufera de creo afectiune, caz in care ar trebui sa adreseze medicului).

Hmmm. Oare de ce? Oare ce variante de raspuns ar fi? Nu intru in detalii, insa raspunsul la intrebarea ta se poate regasi in intrebarea adresata de urmatorul „ascultator” J

8. De ce nu ne-am tras-o pana acum.

Am sa fiu sincer si direct cu tine: pentru ca folosesti sintagma „ne-am tras-o” in speranta ca va tine loc de „am facut dragoste”. Asa ca eforturile tale sustinute de a „ti-o trage” nu pot avea decat un singur deznodamant, si anume sa ti-o tragi singur, ceea ce-ti doresc si eu de altfel.

9. De ce uram barbatii.

Din manelisti citire: “Pentru ca barbatii este porci, pentru ca bea bere, pentru ca spune prostii, pentru ca nu stie cum sa se poarta cu o fata, pentru ca se uita la meciuri, pentru ca transpira, pentru ca … e barbat. Pentru ca nu iubeste pe fetele sensibile, pentru ca raneste inimi, pentru ca joaca joace pe internet toata ziua, pentru ca nu se da cu aspiratorul, pentru ca se culca cu altele mai frumosi, pentru ca …”

Mai isteato, daca tu ai nimerit aiurea, inseamna ca toate femeile urasc barbatii? Imi pare rau pentru tine, insa nu e cazul sa generalizezi.  Daca te impiedici de pragul usii, intrebi „de ce uram pragurile? Nu,mai intai vezi de ce dormi in timp ce te prefaci ca esti treaza, si apoi te arunci cu capul inainte pe Google.

Doamne, fereste-ne de utilizatorii de internet, cu voia sa fara de voia lor. Amin.

July 12, 2010 Posted by | moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized | 3 Comments

A intrat tramvaiu’ in tigani

 

A intrat tramvaiul in tigani. Intrebarea mea aici este: a intrat tot? Si daca da, a intrat in fiecare pe rand? Si cum poate sa intre un tramvai intr-un tigan?

A, sa nu uit. Cu masina ce s-a intamplat?

June 11, 2010 Posted by | moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized | 1 Comment

Am reusit! Am Helicobacter!

Nu e cazul sa va roada pizma, intrucat asta nu face parte din gama obiectelor zburatoare de lux. E doar helicobacter, o bacterie care cica odata va provoca ulcer, si uneori, la cei mai sarguinciosi, cancer. Si nu e cazul nici sa va panicati, si nici sa ma bucurati. Nu am de gand sa-mi insusesc din una din cele doua, din doua mari motive: 1) nu stiu cum se face, si 2) nu vad rostul.

Totusi am Helicobacter Pylori. E bacteria mea, si trebuie sa am grija de ea. Cum de ne-am asociat in tandemul acesta defectuos? Pai se zice ca se transmite pe cale orala, adica, din cate inteleg eu, din vorba-n vorba, ca baladele populare. Face parte deci din traditia si cultura unui popor, prin urmare sunt foarte mandru ca sunt purtatorul activ al mostenirii geto-dacice. Intre noi fie vorba, se mai transmite si prin utilizarea aceleeasi vesele cu alte persoane, sau prin … sarut. Atentie deci: cine a mancat cu mine din acelasi borcan de 800g, sa se duca la medic. Sau pe cine am sarutat … Pai de sarutat, mi-am format un obicei de a-mi saruta numai sotia, si ea nu are nimic. In ultimul timp am pupat intradevar pe mai multi in f**d din interes, insa asta nu cred ca se pune.

Daca e sa ma intrebati parerea mea personala, eu zic ca se transmite pe cale sexuala. La cat am fost de f***t in ultimul timp, e imposibil sa nu fi avut nimeni Helicobacter printre ei. Se si observa la unii dintre ei cu ochiul liber: ii roade stomacul, devin irascibili imediat, si-si varsa amarul de jur imprejur, pe unde si cu cine pot si ei. Pana acum am crezut ca sunt doar tampiti, sau nu au parte de o viata sexuala regulata, dar acum am aflat, si ii iert. Ei saracii au Helicobacter, si cred sincer ca si pe ei i-a f***t cineva odata de s-au procopsit cu asa ceva.

Sa revenim, am fost la medic, am luat reteta, si apoi am colindat toata Timisoara sa-mi pot aduna cele 130 de pastile care alcatuiesc cu onoare tratamentul meu. Mai, achizita de medicamente compensate e mai dificila decat achizitia de uraniu, plutoniu sau orice alt material radioactiv de pe piata neagra. Ba nu au fonduri, ba nu au toata cantitatea scrisa pe reteta, ba nu au toate medicamentele etc. Pai in mama lor cu farmaciilor lor cu tot, eu cand iau salariul le spun vreodata sa nu-mi opreasca CASS-ul pentru ca „nu am fonduri”. Le spun vreodata ca nu am CASS dintr-ala de care cer ei si sa vina luna viitoare sa mai incerce? Nu! Si-atunci sa nu-l sun eu direct pe ala cu probleme la un ochi, Basescu parca ii zice, sau pe ala micu si nervos, Boc parca daca nu ma inseala memoria, si sa le zic cate ceva de prin partile Moldovei sa le ajunga pentru 5-6 generatii?

Dar mi-am luat pastilele pana la urma. Stiti cum e. Nu conteaza ca nu te pricepi, important e sa fii consecvent. Asa ca m-am inarmat cu strategii de invaluire, si am pornit la atac. Am intrebat mai intai daca au medicamentele care imi trebuie, fara sa le arat reteta compensata 90%, le-am propus sa-mi ofere in schimb medicamente similare de la alti producatori (denumirile le-am aflat „de pe surse”), si abia apoi cand vedeam don’soarele ca-si fac calculul imaginar in capsorul ala mic, si-si freaca mainile la gandul banilor „ce va sa vina”, scoteam si eu mandru reteta. Sa dea inapoi nu mai puteau, sa spuna ca nu au asa deodata, era jenant. Totusi m-au inabilitat prin simpla fraza „Nu sunt fonduri”. Orcium pana la urma am impresionat pe cineva cu povestea mea de viata (nu i-am spus nimic, insa presupun ca se vedea pe chipul meu firav), si am obtinut valoroasele pastile.

Acum am 130 de pastile numai pentru mine. De fapt, am Helicobacter si 130 de pastile. Ce as putea sa-mi doresc mai mult de la viata?

June 10, 2010 Posted by | moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized | 4 Comments

Google search engine … error …

In ce tara traim? Cine sunt tinerii acestia cu acces la internet, acesti tineri “open-minded” care au devenit niste “masters of internet”? Sau sunt oare doar tinerii cei care utilizeaza in excess resursele on-line ale natiunii?

Am “dat” si eu un search pe Google, in urma manifestarii zgomotoase a lui Mircea Badea in cadrul emisiunii “In gura presei”, referitor la un asa zis “Dansul Pinguinului”, sa vad si eu ce e asta, cu ce se serveste, si in ce ocazii.

O manifestare a penibilului extrem, a inculturii crase, a murdariei sociale, a mizeriei sufletesti, a jegului national. Si totusi, pe locul 2 strecurat fortat in Topul marilor clasici ….

Astia mi i-am adus si eu aminte la repezeala, astia i-am cautat pe Google, de dragul comparatiei. Si am notat intr-un Excel numarul de rezultate afisate in cele “zero virgula ceva” secunde. Am inserat repede un grafic, si l-am pus aici sa-l vedeti si voi. Da, Dansul Pinguinului e pe locul doi, cu sanse mari de a surclasa “Lacul Lebedelor”. Ghinion …

Inainte de “a trai bine”, mai bine sa ne fereasca Dumnezeu …

June 1, 2010 Posted by | moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized | 2 Comments

Romanilor li se rupe, li se taie, li se [ … ] din salarii …

Sursa foto: http://www.ccib.ro/afacerea/Imagemanager/afacerea2008/144/criza-mondiala.jpg

A innebunit Romania! Dooms Day, Judecata de Apoi, impactul cu o … ceva extraterestru, o noua era glaciara, incalzirea globala, conspiratia mondiala, bolile incurabile, monstrii de sub pat, etc, toate astea sunt o nimica toata pe langa iadul declansat de tandemul BB (Basescu – Boc). Asa sustin ziarele, televiziunile, site-urile de stiri, babutele la colt de strada, oamenii „de rand” si „din afara randului”, mamele la rand la lapte praf, tatii la rand la bere (Nota redactiei: macar berea se mai gaseste de cumparat), oricine.

Ei ne spun ca ni se taie, noi le spunem ca ni se rupe. Da, salariul, sau cum se spune mai nou, veniturile salariale, sa fim siguri ca includem toate sporurile si beneficiile. Sa nu scape nimic.

Eu nu lucrez la stat. Poate e si asta un motiv pentru care imi permit sa mai glumesc putin. Ce se taie totusi? Multe, insa cele mai mediatizate interventii sunt reducerea pensiilor cu 15% si reducerea salariilor bugetarilor cu 25%. Bine, stiu, e vorba despre reducerea cheltuielor salariale, si nu a salariilor individuale. Nu ma intereseaza detaliile, sau cel putin nu este momentul acum.

Ca ma intereseaza este reactia romanilor. Exista in prezent 3 mari tabere: 1) grupul celor ce activeaza pe piata libera, concurentiala, capitalista; 2) grupul celor ce lucreaza pentru insitutiile de stat; 3) restul, majoritatea, prostimea.

Cei de pe piata libera incurajeaza masurile anuntate de Guvern. Cei ce lucreaza la stat (in interes propriu, din pacate) critica statul si mediul de afaceri, iar prostimea rade, se amuza, se panicheaza, si critica tot ceea ce i se spune sa critice, in functie de moment. Cine are dreptate, si pe cine afecteaza criza?

Pai principalii afectati sunt tot astia din tabara de exelenta denumita „prostime”. Mediul privat reactioneaza, reduce costurile, disponibilizeaza. Statul se autoprotejeaza, isi protejeaza sursele de venit pentru „cei alesi”. Restul … Restul ce? Restul sunt cei ce rad precum curva la […] (imi pare sincer rau pentru limbaj, insa chiar nu exista o comparatie mai relevanta si cuprinzatoare). Cei ce sunt afectati si de masurile mediului privat, si de masurile statului.

Consecinta? Ni se taie … salariile, beneficiile etc.  Si noua ni se rupe.

Adevarul este unul sumbru, pe cat de simplu pe atat de sumbru. Sa nu-mi spuna nimeni ca „Vai de mine, iese revolutie, nu se mai poate, vor fi sinucideri in masa, asta e genocid etc”. E simplu: fiecare isi apara interesul propriu, si isi protejeaza avantajele obtinute, indiferent cat de nesemnificative sunt acelea.

Si nu vorbesc despre cei ce au furat cate un sfert de tara, sau de coruptii aia gretosi de la stat. Vorbesc de gretosii din tabara mentionata mai sus, prostimea.

Vorbesc de angajatul din mediul privat platit cu 5 milioane care accepta sa munceasca fara contract de munca, acelasi angajat care abia asteapta sa i se infunde colegului lui de munca, angajatul care isi bea si bruma de salar in fiecare seara, angajatul care in loc sa-si ceara drepturile, prefera sa astepte sa decida altii pentru el. Angajatul pentru care performanta a ajuns un citat din „Capital” si-atat. Un angajat care-si cumpara „plasma” si sistem audio „surround” pe credit, Un angajat care cumpara telefon mobil cu camera foto la cel mic, ala de 1 an, doar ca urmare a faptului ca l-a auzit plangand, si ca „toti copiii are”, cel ce-si toaca banii in Mall cu ochii inlacrimati de fericire ca scrie si pe tricoul lui „D&G” … desi in realitate scrie „D&C” … dar astea sunt deja amanunte.

Vorbesc despre cel ce lucreaza la stat, si nu zice nimic de frica sa „nu se puna rau” cu seful, cel ce inchide ochii cand vede cum se cheltuie banii publici, cei ce sunt indiferenti si adesea inconstienti referitor la educatia copiilor, sanatatea publica etc. Cei se bucura ca o catea in calduri cand primesc o ciocolata expirata, un buchet de flori in numar par, sau o cafea. Cei ce se bucura la 5 lei primiti de la un bolnav disperat, cei ce tin copiii in umbra pentru a-i determina sa apeleze la meditatii, cei ce se bucura ca-si iau o acadea gratis pentru simplul motiv ca lucreaza in Ministerul de Interne.

Vorbesc de pensionarii care se plang de pensii mici in locuintele lor de zeci de mii de euro primite gratis de la „raposatul”. Vorbesc de aceeasi pensionari care nu ajuta tinerii, care se bucura de confort, care cred ca-si iau bunurile si averea cu ei, de partea cealalta. Despre acesti batrani, multi dintre ei care privesc tanara generatie cu dispret, cu dezgust, si cu niste asteptari colosale. Vor sa stea jos in tramvai, vor sa intre in fata la rand, vor sa aiba reduceri acolo unde noi platim integral, vor chiar si reducere la prezervative …. sa ia si ei sifon in el.

Vorbesc de pensionatii anticipat care lucreaza in Italia. Vorbesc de romanii de alte etnii care incaseaza venitul minim garantat de-aiurea, de pensionatii pe caz de boala care m-ar depasi lejer la orice proba olimpica, de victimele revolutiei care in Dec. ‚89 erau intr-o crasma, in pat (nu neaparat al lor), pe WC, oriunde, numai la revolutie nu.

Insa NIMENI, absolut NIMENI nu actioneaza. Nimeni nu ia atitudine, nimeni nu-si revizuieste comportamentul, nimeni nu face nimic. Toti asteptam sa se intample ceva, asteptam ca altcineva sa faca ceva. Ni se rupe, sub aparenta ca suntem razvratiti, consternati, deceptionati, si hotarati sa actionam. Ni se rupe la figurat, si asteptam sa li se rupa ceorlalti la propriu.

Realitatea este ca, cat timp nu suntem capabili sa decidem pentru noi, vor decide altii. Si-mi pastrez parerea ca altii vor decide in favoarea lor, si nu a noastra.

Intre timp, ni se taie, ni se rupe, ni se [ … ] din salarii. Sa traiti din ce in ce mai bine!

June 1, 2010 Posted by | moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized | Leave a comment

Dilema sau revelatie …

Ati privit vreodata un manelist? Nu un ascultator de manele, ci un individ din care se revarsa la propriu carasteristici demne de „cartea junglei”, editie ne-editata? Genul de personaj care a investit in burta pe care sa asezi halba de bere la nevoie, care poarta ochelari de soare pe ploaie, care fluiera dupa „gagici”, care nu e familiarizat deloc cu slogane expirate de genul „ma scuzati”, „permiteti”, „va rog frumos”, care considera ca o carte are unicul scop de a aprinde focul la gratare, pentru care muzica simfonica reprezinta un amalgam de sunete emise de o adunatura de homosexuali?

 Lista epitetelor ar putea continua, caci multumesc lui Dumnezeu, este de unde. Insa o trasatura remarcabila ii caracterizeaza pe toti cei ce fac parte din clasa manelistilor: desi toti sunt suparati, pe principiul „Suparat, suparat”, si in general au toti probleme cardiace, fapt demonstrat stiintific prin fraze omniprezente precum „Rau ma doare inima”, sau prin plasarea literara a interjectiei „Au” inaintea organului cardiac „Au inima mea”, culmea ca toti sunt fericiti.

 Uitati-va putin la ei, Priviti-i, si inainte de criticile binemeritate pe care le aruncam in spatele acestei clase sociale, pastrati 5 minute si observati-i. Ca la Discovery. Nu interveniti in existenta lor, nu criticati inainte de a viziona tot documentarul. Doar observati-i. Se pot gasi in stare libera sau in combinatii la Sag, la gratare. Sunt fericiti, rad, fac glume pe care ei spre deosebire de noi, le si inteleg. Sau cel putin rad la ele. Savureaza fiecare raza de soare care coboara lin pe ceafa lor lata, fiecare fir de iarba strivit sub greutatea relativa a caserolei cu mici, fiecare ochi de apa curgatoare in care isi plaseaza strategic mucurile de tigara, si nu numai. Apreciaza intr-adevar o companie buna, si nu doar pe a lor, ne-sfiindu-se sa o arate public plin fluieraturi, ragete, si alte sunete cel putin interesante. Dar sunt fericiti in prostia lor.

 Acum uitati-va la un cuplu linistit, cuminti amandoi, veniti la iarba verde cu un cosulet parca preluat dintr-un film clasic, cu marul lor pregatit sa fie taiat in doua intr-un mod cat mai romantic, spalati si parfumati amandoi, atenti unul cu altul, cu paturica lor in carouri aflata inca in dilema unde sa se pozitioneze: pe sticlele de bere aruncate de altii, sau pe un petic de iarba ne-pangarit, cu privirile pierdute in spatiul public in cautarea linistii. Observati-i cu atentie. Observati-i si veti constata ca au privirile acelea de bunici ingandurati, de parinti ajunsi in pragul varstei a treia, de oameni care au vazut multe la viata lor. Dar nu par la fel de fericiti ca manelistii de mai sus.

 Am o dilema. Toti afirmam ca vrem sa fim fericiti. In acelasi timp facem prea putine lucruri care ne fac fericiti. Scuze gasim mereu: ca nu avem timp, ca nu avem bani, ca nu „se cade”, ca nu e „decent”, sau in cele din urma, ca nu mai avem loc de manelisti. Am citit odata intr-o carte ceva de genul ca sunt doua cai prin care sa-ti atingi fericirea: 1) sa obtii tot ceea ce-ti doresti, si 2) sa-ti mai reduci din asteptari.

 Despre punctul 1) nici nu vreau sa vorbesc, atat timp cat nu stiu nici o solutie practica de a conduce elegant manelistii catre extinctie. Astfel ramane punctul 2). Veti spune acum: pai tot prostul e fericit. Pai da, asta spun si eu. De aici si dilema, vrem sa fim fericiti, sau vrem sa fim „fiinte evoluate”? Stiu, le vrem pe amandoua, insa intre timp nu ar fi o idee buna sa ne multumim macar cu una dintre ele, fara sa ne mai uitam in „curtea celuilalt”?

 Dilema sau revelatia e: sa-mi pastrez decenta, sau sa ma „manelizez”? Si am gasit raspunsul. Raman tot eu, cel ce sunt acum, insa in exterior le tai craca de sub picioare la toti cei care incearca sa-mi murdareasca spatiul personal. Ma „manelizez” si eu. Partial.

 Daca vreau sa ascult muzica simfonica, asta am sa fac, daca vreau sa ascult muzica populara, asta am sa ascult. Insa daca aud vreun voluntar ca isi exprima parerea personala referitor la asta, imi pare rau s-o spun, insa ii mut gura la spate, sa faca ecou cand vorbeste.

 Sa tinem minte ca libertatea unuia se sfarseste atunci cand incepe sa afecteze libertatea celuilalt. E bine in concluzie sa fii manelist sau persoana integra? Nu conteaza, la urma urmei si indivizii cu integritate, cat si primatele au dreptul la existenta.

 Va pup fratii mei, si printesele mele. Ne mai auzim.

May 29, 2010 Posted by | moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized | Leave a comment

Vreau sa public o carte

Mai intai vreau sa o si scriu, desigur. De ce?! Sincer sa fiu, nu stiu. Poate ca mereu am considerat ca am ceva de spus si ca aceasta ar fi o solutie destul de satisfacatoare. Poate ca nu stiu sa ma exprim liber, poate ca nu stiu sa reactionez la intrebari nalalocul lor, si prefer prin urmare sa-mi asez gandurile intr-o carte.

Nu am de gand sa asez in pagina „Viata lu’ Mihai” ascunsa sub denumirea exagerata de „Autobiografie”. Am numai „X” ani, destul de multi pentru unii, total insuficienti pentru altii. Insa cartea o scriu in primul rand pentru mine, si trebuie sa recunosc, ca imi cunosc destul de bine „autobiografia”.

Dar stiu ca trebuie sa scriu. Asta mi se pare cel mai important. Daca imi lipsesc sau nu calitatile literare, nu stiu, si, cu toata sinceritatea, nu prea ma intereseaza. Prea mult se pune accentul pe „calitatea literara” si prea putin pe continut, probabil si datorita faptului ca prea putini dispun de un continut, si prin urmare publica ceva sec, insa de o calitate literara exceptionala. E ca in industria filmului in cele din urma. Auzim din ce in ce mai des aprecieri din cele mai alese la adresa unor filme prin prisma unicului criteriu ca „joaca” Angelina Jolie (…sper ca am scris corect …) in film. Ideea, mesajul, invatamintele sau orice altceva ce ar putea aduce un plus de valoarea in viata noastra, sunt pe locul doi.

Sa revenim. Stiu ca trebuie sa scriu o carte. Stiu ce vreau sa scriu. Stiu ca va fi un subiect unic. Stiu ca va iesi ceva ce merita sacrificiul. Acum: va avea succes?

Ei, in asta consta tot secretul. Ma gandeam de mult sa scriu, mereu mi-a placut „sa dau din gura”. Asa ca de ce sa nu o fac in scris?! Macar asa nu mai jignesc pe nimeni, cel putin nu imediat. Am aflat pe parcursul celor „x” ani ai mei ca cea mai dramatica lovitura este sa spui adevarul. Si, am mai invatat ca daca spui adevarul, esti considerat ipocrit. Tocmai tu, care spui adevarul. Am sa fiu „ipocrit” in continuare, insa am s-o fac in scris. Sau … SI in scris E lasitate din partea mea? E un mod de a nu-mi asuma raspunderea gandurilor mele. Probabil, insa nu-mi permit luxul de a-mi oferi timp sa ma gandesc la ce cred altii despre mine. Acesti „altii” se pot limita la a face aprecieri referitor la ceea ce afisez in fiecare zi, referitor la eul meu social, si e suficient.

Ce m-a oprit pana acum sa incep sa-mi astern ideile pe hartie?! Ceea ce presupun ca-i opreste pe multi dintre voi: legatura auto-indusa intre ideea de carte si cea de succes. Ne dezvaluim gandurile pe blog-uri, in jurnale mai mult sau mai putin intime, pe forum-uri etc. O facem fara sa ne gandim daca vom avea succes? Cum naiba sa ai succes pe un forum?!

Astfel ca de indata ce am rupt legatura dintre publicarea unei carti si ideea de succes, mi-a venit mult mai usor. Voi avea o carte doar pentru mine. Scrisa de mine publicata de o editura pentru mine, citita de mine, si in cele din urma asezata frumos pe unul din rafturile mele. Am inlaturat asteptarile, si am lasat loc doar impulsului de-a scrie. Si …. merge.

Detalii nu am sa dau referitor la continutul cartii intrucat am si eu un sentiment firav de „copyright”. Oricum va fi ceva neasteptat, si, ca urmare a unei decizii de ultim moment, va fi ceva total diferit de tot ceea ce s-a scris pe acest blog.

Cand va fi cazul, am sa postez o mica recenzie, si o adresa de e-mail unde puteti comanda cartea … insa toate astea peste o luna, 6 luni, un an, sau intr-o alta decada a vietii mele. Dar am s-o fac.

May 20, 2010 Posted by | moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized | 3 Comments

Ce e mai rau: sa fii mintit sau sa crezi in minciuni?

Tot din seria: „cat reprezinta aportul nostru si cat e contributia exteriorului la fericirea noastra”, in ultimele zile am fost subiectul unei situatii mai mult decat reprezentativa pentru subiectul mentionat. Am folosit cu buna stiinta notinea de subiect, intrucat s-a decis in numele meu si pentru mine, desi pot cataloga actiunea ca fiind mai mult in numele meu si impotriva mea.

Pentru a evita instalarea unei stari de plictiseala cronica, am sa mai reduc din introducere, cu riscul de a pierde ireversibil cate ceva din farmecul „preludiului”.

Nu-mi face nici cea mai mica placere sa vorbesc despre aspecte personale, despre cine sunt eu, unde lucrez, cu ce ma imbrac, si de cate ori ma spal (daca ma spal), insa trebuie sa gasesc o cale prin care sa-mi exprim dezamagirea. Detaliile sunt de prisos, caci daca as incerca cat de cat sa prezint franturi reale din mediul inconjurator, se vor gasi cu siguranta „genii literare” care sa-mi interpreteze afirmatiile in cel mai ciudat mod posibil.

Ideea e totusi ca s-au „operat” unele schimbari in ultimul timp, schimbari de natura sa-mi declanseze un numar fix de sinapse, reduse ca numar, insa semnificative ca impact generat. Am sa strecor aici o mica informatie, infima chiar, doar pentru a ghida cititorul prin desisul gandurilor mele amestecate, si mai mult decat atat, de a-l incuraja in folosirea imaginatiei, pentru a compensa prin scenarii auto-creionate lipsa informatiilor din acest articol. Are legatura cu nivelul veniturilor personale, sau mai exact cu aplicarea/neaplicarea meritocratiei in abordarea acestui parametru absolut esential in existenta zilnica.

De fapt, mi-am propus sa depasesc momentul in care am fost sensibil atras spre o analiza rationala, argumentata si „data-based”, si sa fac tranzitia la o analiza mult mai profunda, literara, sau cel putin mai plina de semnificatie pentru mine.

Ce e mai rau? Sa fii mintit, sau sa-ti cladesti asteptarile pe minciunile celorlalti? Prin extrapolare, ce e mai rau? Sa constati limitarea cognitiva si emotionala a celorlati manifestata simplu prin minciuna si inselare? Sau sa constati limitarea ta personala, manifestata prin cladirea unei dependente auto-induse, fata de cineva sau ceva.

Da, am fost mintit. Acum stau si ma gandesc: am fost mintit, sau nu am vrut eu sa vad adevarul? Am fost mintit sau am preferat sa traiesc intr-un tablou frumos pictat cu nuante vii preluate selectiv din paleta de culori care mi s-a pus la dispozitie, si care, aflu acum, ca ingloba si culori mai triste, menite sa estompeze cumva nuantele vii. Imaginea de ansamblu, pentru cine era pregatit sa o analizeze, prezenta o lumina gri, nu monotona, ci cu variatii de umbra si lumina. Am preferat sa aleg doar ce e alb din acest gri, si sa utilizez doar variatiile de lumina. Negrul si umbrele le-am lasat pentru altii.

Numai ca acei „altii” nu s-au aratat, sau cel putin nu s-au aratat interesati de paleta coloristica pe care le-am lasa-o discret la dispozitia lor. Nu am stiut atunci ca tot eu voi fi obligat sa le utilizez si pe acestea.

Aici a intervenit asa-zisa mea problema. Nu eram pregatit sa stric tot tabloul meu pictat in colurii vii, cu ramasitele negre si umbrite ale imaginii de ansamblu. E vina celor ce au inclus si umbre in paleta de culori, sau e vina mea ca am acceptat sa „intru in jos” ignorand cu buna stiinta existenta lor?

In cele din urma, nici nu are relevanta cine, ce, cum. Si in ceea ce priveste „a cui e vina” – orice efort in acesta directie este din start sortit esecului, si mai mult decat atat, este sortit unui esec rusinos precedat de un aflux de auto-victimizare dus la extrem. Acum conteaza mai mult sa ma re-pozitionez, si sa abordez minunata schimbare cu o maturitate care sa se apropie cat de cat de asteptarile varstei.

Tin minte interpretarea interesanta a unui citat pe care l-am citit odata: Ce este starea de multumire? Nu este nici pe departe totalitatea evenimentelor pozitive de care beneficiem pe parcursul vietii. Este de fapt unul si acelasi lucru cu starea de dezamgire. Pe scurt, ambele reprezinta modalitatea in care percepem, evaluam, si atribuim o anumita valoare, pozitiva sau negativa, evenimentelor din viata noastra. Din nou, depinde doar de mine, si asta imi arunca in spate o responsabilitate enorma. Preferam sa fiu responsabil cu plata intretinerii, si nu cu fericirea mea. Ar fi fost mai simplu.

Ce-a fost a fost. Insa nu s-a incheiat. De-abia acum trebuie sa-mi asum responsabilitatea, si sa folosesc ultimele expriente ca si „input” si nu ca „output”. Vorba proverbului de cartier supra-populat: „Un sut in cur e  …. un sut in cur”. :)))  Insa eu am sa fac un pas in fata, cu siguranta.

May 10, 2010 Posted by | moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized | 2 Comments

10 metode de a fi nefericit

In general nimeni nu-ti da sfaturi echilibrate, astfel incat sa-ti permita sa alegi. Mai mult ti se impune o abordare general acceptata.  Am cautat pe internet pentru a –mi intari convingerea si-asa jenant de bine intiparita, si rezultatul a fost acelasi. Milioane de articole de genul: 10 metode de a fi fericit, cum sa-ti faci o cariera, cum sa fii o femeie de success, cum sa fii un barbat atragator, cum sa-ti organizezi timpul, cum sa slabesti, cum sa inveti sa conduci, cum sa inveti limbi straine, cum sa-ti cresti copilul, cum sa-ti iubesti sotul/sotia, cum sa ramaneti prieteni, cum sa afli daca te inseala, ce sa faci daca ii iubesti pe amandoi, cum se face dulceata de coacaze, cum se etc etc. Si toate astea intr-un numar de 5 – 10 pasi.

Indirect, ti se repeta de miliarde de ori prin intermediul tuturor celor care te inconjoara, indobitociti deja de mijloacele de informare in masa, aceleasi mesaje, aceeasi abordare. Insa pe langa mesajele evidente gen „cum sa …” se transmite si un al doilea mesaj de acesta data subconstient, probabil mult mai puternic, si anume acela ca „trebuie sa …”. Din moment ce au aparut si asa zisele modalitati de a face nu stiu ce, probabil asta trebuie facut.

Unde este totusi libertatea de alegere? De ce nu exista si alternativa? De ce nu apare in antiteza la cele de mai sus si articole de genul” 10 metode de a fi nefericit, cum sa-ti nenorocesti cariera, cum sa fii devii o femeie ratata, cum sa fii un barbat respingator, cum sa fii dezorganizat, cum sa te-ngrasi ca un purcel, cum sa conduci jalnic, cum sa te feresti de invatat, cum sa-ti bati joc de educatia copilului, cum sa-ti desconsideri sotul/sotia, cum sa ramaneti dusmani, cum sa nu afli ca te inseala, ce faci daca nu iubesti pe nimeni, cum se arde dulceata de coacaze, cum nu se … etc etc.

Am sa incep eu un articol „pilot”, pentru simplul motiv de a face dreptate pe internet, de a asigura un minim de echilibru in spatiul virtual, de a permite generatiei tinere si mai putin tinere deopotriva sa aleaga in cunostinta de cauza.

Am sa vorbesc prin urmare de cele „10 metode de a fi nefericit”. Cine stie, la cati ciudati exista, poate isi ia careva notite pana la urma:

1. Considera a ceea ce au altii este invariabil mai bun. Bani, studii, familie, aspect fizic, caracter, orice. De fapt da-ti interesul de a gasi in fiecare persoana ceva ce a mai bun decat la tine. Compara-te apoi numai si numai prin prisma acelei trasaturi.

2. Fa eforturi necontenite de a multumi de toata lumea. Considera ca daca o singura persoana are o parere prosta despre tine, atunci ai dat gres. Fa-te de tot rahatul numai pentru a intari fundatiile orgoliului celuilalt. Cand ai terminat de multumit populatia globului, poti sa vii acasa sa-ti savurezi multumirea de sine.

3. Lasa-i pe ceilalti sa-ti decida parametrii fericirii tale. Nu gandi tu pentru tine. Lasa sa ti se spuna mereu cum sa te imbraci, ce sa mananci, cum sa vorbesti, ce sa cumperi, pe ce parte sa dormi etc. Si din nou, sa nu ai liniste pana nu te aliniezi la asteptarile exterioare.

4. Daca cineva iti da o palma, intoarce si celalalt obraz. Reformuland, dac a cineva te injura de mama, adu-i aminte ca nici taica-tu nu e mai breaz. Sau mai bine, injura-ti tu tatal direct, pentru a accelera procesul. Daca cineva te face de ras, accentueaza-ti propia jena contribuind activ la starea ta de 2 lei.

5. Raspunde propmt la orice solicitare a sefului / prietenilor / constintelor de orice natura. Are mai mare efect daca onorarea solicitarilor presupune neglijarea familiei, ori neglijarea ta ca persoana.

6. Intra in competitie pentru orice. Nu te opri pana nu esti mai destept, mai frumos, mai capabil, mai tuns, mai brunet, mai cu [… … …] mare. Intra in competitie la servici, acasa, pe strada, la gratar. Tine minte, idealul tau nu e sa mergi la gratar ca toata lumea, si sa faci cel mai bun gratar din lume.

7. Amana tot ceea ce tine de natura umana. Nu te casatori, nu face copii. La urma urmei ai toata viata inainte. Unde scrie ca trebuie sa te casatoresti? Si daca nu apar copiii, e problema lor nu a ta.  A, si neaparat, mai tarziu, sa te plangi neaparat de cat de nedreapta a fost viata cu tine, si de cat nenoroc ai avut parte.

8. Considera ca toti ceilalti au dreptate, numai tu nu. Pozitioneaza-i pe toti undeva cu o treapta mai sus decat tine.

9. Uita-te in jur si observa fiecare aspect negativ al vietii de zi cu zi: ca asfaltul are gropi, ca e praf si galagie, ca nu ai bani, ca se reduc pensiile si salariile, ca se majoreaza taxele si impozitele, ca toti fura si inseala, ca altii au bani nemeritati, ca viata nu e corecta in general. Si numai sa observi toate astea, ci sa te gandesti exclusiv la asta pana la obsesie.

10. Pune-ti intrebari fara raspuns: de ce murim? De ce se imbolnaveste lumea? De ce nu ne-am nascut in Elvetia? De ce parintii nostri nu au avut pamant in centrul orasului? De ce nu ai fost la cursuri de pian cand ai fost mic? De apa rece e rece? De ce e vara asa de cald? De ce ploua toamna? De ce eu? De ce?

Ajunge pentru moment. Aveti mai sus, daca nu reteta perfecta de a fi nefericit, macar un inceput de work plan pentru a va pune opera in practica. Daca va simtiti incapabili sa luati atitudine in directia buna, sau pur si simplu va simtiti depasiti, mai e o sansa. Puteti alege sa fiti nefericiti. Aveti acum si micul indrumar, si in cele din urma veti avea sentimentul de reusita intrucat a fost alegerea voastra, si ati reusit!

Succesul e doar o chestiune de pozitionare. Puteti reusi!

May 8, 2010 Posted by | moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized | 4 Comments