Reality check

# Empatie sau machiavelism?

Vi s-a întâmplat vreodata să aveţi o discuţie cu o persoana sau un grup de persoane, şi in urma întrebarilor acestora să vă treziţi intr-o stare cu totul si cu totul deplorabilă? De cele mai multe ori aceste persoane susţin ca “se interesează” de tine din simpla empatie.
Mi s-a întâmplat de câteva ori să fiu “atacat” cu tot felul de întrebări de genul: “Până la ora asta munceşti?”, “Cum, ai rate aşa de mari, şi mai plăteşti şi chirie?”, “Mai ai şi viaţă de familie?”, “Dar soţia nu se simte neglijată”, “Mai faci faţă la câte ai de făcut?”, “Chiar nu ai timp să mai mergi şi la un medic?”, “Nu îţi e greu?”, “Mergi atâtea ore cu trenul, şi cu trenul ăla?” etc, etc.
Desigur ca orici om cu puţin simţ al realităţii va vedea ca răspunsurile sunt de la sine înţelese, respectiv muncesc până la ora asta, am rate si plătesc şi chirie, am şi viaţă de familie, soţia nu se simte neglijată, fac faţă la ceea ce am de făcut, nu am timp sa merg la medic, nu îmi e greu, merg atâtea ore cu trenul … şi cu trenul ăla!. Deci oameni buni, de ce mai întrebaţi?
Aceşti “arhangheli” vor susţine cu tărie ca se interesează de soarta mea din simplul motiv sa le pasă, şi nu înţeleg de ce nu observ asta. Apoi incep sa “te înţeleagă”: “Ştiu că eşti stresat”, “E normal să te simţi agitat”, “Te înteleg că ţi-e greu”, “Şi eu cred că aş reacţiona la fel”, “Cum ai curaj să le înfrunţi pe toate singur” etc. Dar oameni buni, nu a spus nimeni că sunt stresat, că ma simt agitat, că mi-e greu, că reacţionez într-un anumit fel, că am ceva de “înfruntat” etc.
Dacă aceşti oameni emană efectiv din punctul lor de vedere empatie, eu de ce mă simt ca naiba?
Simplu. Aceşti “prieteni” utilizează doar cuvinte şi expresii cu semnificaţie negativă, şi fără să realizezi, îţi transmit exact starea pe care o descriu acele cuvinte. Plus că îţi atribuie trăiri pe care în mod uzual nu le ai. Unele trăiri nu le ai nici măcar în mod excepţional.
Atunci de ce totuşi procedează astfel, de ce îmi invadează viaţa personală fără acceptul meu, de unde atâta interes faţă de persoana mea? Răspuns: machiavelism. Ei de fapt încearcă să nuanţeze într-un mod cât mai negativ posibil diferitele aspecte ale vieţii mele personale, doar pentru a-şi confirma ei însişi ca modul lor de viaţă, lipsit de provocările care caracterizeză modul meu de viaţă, este cel corect, cel optim din punct de vedere al raportului obiective – sacrificii. Este un mod parşiv de a îmbrăca într-o haină “evlavioasă” interesul, invidia, frustrarea şi limitarea de care sunt caracterizaţi aceşti oameni.
Partea proastă este că de câteva ori aceste personaje reuşesc să-mi imprime starea aceasta tâmpită, nejustificată logic, însă atent manipulată.
Concluzie: Dragi “prieteni”, îmi e milă de voi, de felul în care percepeţi realitatea înconjurătoare, de piedicile pe care vi le puneţi singuri în realizarea celor mai înalte obiective, de viaţa voastra seacă pe care încercaţi necontenit să o umpleţi cu trăirile altora, de mediul în care trăiţi.
De fapt, nu mi-e milă.🙂

November 25, 2007 - Posted by | Uncategorized

11 Comments »

  1. Dar eu am si arma pentru asta. Lauda cat incape… Si asa nu ajung sa mai intrebe ei te miri ce, cand il vezi pe unu ofticos ii dai de nu se aduna. De exemplu, blugii tai intotdeauna vor costa triplu decat a-i dat pe ei, sotia ta este satisfacuta (ea tre’ sa confirme) zilnic, ai timp sa si citesti (citeste recenzii de la altii si le povestesti lor)… glumesc deja, dar ai prins ideea? Nu-i lasa sa te domine, transforma o intrebare de-a lor intr-un raspuns care sa-i faca sa se simta inutili. Iti dau un exemplu (personal) “da, eu lucrez educatoare pe 6 mil cu toate ca am atata scoala, dar sunt mult mai fericita decat multi. Eu nu vin acasa frustrata ca un coleg de birou are bonuri de masa mai multe ca mine. Si prietenul meu castiga atat de mult incat nu-l deranjeaza daca eu as face voluntariat. Noi avem alte prioritati. Dar tu? Tot iti schimbi slujba, asta nu-i semn de instabilitate?” Na, tu-ti adaptezi replica, hihihi. Machiavelic ziceai?

    Comment by rebeccamohl | November 25, 2007 | Reply

  2. Cred ca acum dupa acest comentariu, pot spune si eu “Dar ce gura spurcata ai Rebecca” :):)🙂. Deja mi-e mila de cei ce incearca sa te manipuleze in modul descris in articolul meu. Ne mai auzim.

    Comment by flpmihai | November 26, 2007 | Reply

  3. Machiavelism?Empatie? mai degraba sunt stari de moment…e si ceva adevar in toate opiniile exprimate de tine, dar poate si unele exagerari. Cred ca cel mai mult conteaza starea de spirit pe care o ai atunci cand primesti intrebari cu caracter negativist….accentul pe care il pun unii cand lanseaza diverse intrebari sau emit diverse opinii de gen “stiu ca ti-e greu” nu e perceput intotdeauna la fel….emitatorul si receptorul pot avea stari emotionale total diferite si de aici si reactii adverse si mesaje interpretate eronat….si la urma urmei, daca exista un anumit aspect legat de viata ta personala pe care nu vrei sa-l discuti sau dezvolti, pai nu te obliga nimeni “sa-l pui tapet” pe vreun zid….e alegerea ta pe cine accepti in preajma si de parerile cui tii seama…. a raspunde la o rautate tot cu o rautate e un semn de slabiciune si astfel arati ca te afecteaza… iar lauda, nu stiu daca e o solutie, e o arma destul de periculoasa, cu 2 taisuri (atunci cand nu reflecta realitatea)…pana la alte “critici constructive”, toate cele bune..:)

    Comment by cristinka | November 26, 2007 | Reply

  4. Draga Mihai, acum 5 minute cineva m-a intrebat daca sunt obosit si sa lasam pe maine ce avem de facut.
    I-am raspuns ca nu e problema, sunt tanar.sunt aproape sigur ca m-a intrebat cu bunavointa.
    Altul ma intreaba ai timp de altceva decat munca… un pic machiavelic.
    Nu lasa persoanele rau intentionate sa te deranjeze, ignorale (cred ca faci asta).
    Numai bine
    Catalin sap

    Comment by Anonymous | November 26, 2007 | Reply

  5. @cristinka: nu e deloc semn de slabiciune sa-i pui la punct pe imposibili. E un semn ca esti puternic si te impui. Ai uitat unde traim cred, intr-o lume in care daca nu moare capra vecinului nu stai tu linistit in pat. Daca am trai intr-o lume perfecta s-ar numi paradis… Nu e vorba neaparat de prieteni, e vorba de oameni care te inconjoara. Nu-i poti alege, sunt oameni cu care esti nevoit sa comunici, n-ai cum sa-i eviti. Sunt oameni care se baga in viata ta fara a fi necesar sa le dai tu detalii despre ea. E firesc sa te vada ca muncesti mult si sa te sacaie pe subiectul asta, ba mai mult sa caute si alte subiecte pe care sa le puna pe tapet si pe care tu nu simti nevoia sa le discuti cu ei. La servici (la mine cel putin) o nenorocire provoaca mult mai multa satisfactie celor din jur decat un castig la loto. Sa fim seriosi, traim intr-o lume in care esenta omului este invidia si rautatea. Iti recomand si carti pe tema asta sau studii psihologice daca nu esti lamurita si inca mai crezi in oameni. Diplomatia se adapteaza doar cei puternici supravietuiesc!

    Comment by rebeccamohl | November 27, 2007 | Reply

  6. @cristinka: sa stii ca nu e vorba doar de cum interpreteaza receptorul mesajul emitatorului, parerea mea, deoarece nu am luat in calcul evenimentele izolate, ci manifestarile repetate ale acestor “emitatori”. Aici este responsabilitatea emitatorului sa-si manifeste “empatia”, adica acesta este obligat sa-si adapteze mesajul in functie de “conjunctura”. Ex: Daca ai o zi extrem de tampita la servici, eu nu-mi pot permite sa vin la tine si sa-ti spun “da’ chiar, ce viata de c***t ai” … scuze pentru limbaj. Pur si simplu nu se face. De accea tind, si pp ca stii ca asta este si inclinatia mea, sa-i bulversez pe ceilalti.🙂 Deci,pana atunci, mai bine ii iau “la misto” decat sa abordez cai diplomatice.
    @ anonim: Multumesc pentru sprijin, insa acum ca am terminat cu “stii tu ce”,ma simt exceptional si prefer sa ma mai distrez putin pe seama celor ce au grija mea, decat sa-i ignor. “Just for fun”.
    @ rebeccamohl: nici eu nu o puteam spune mai bine. Si eu consider ca daca “ii pun la punct pe inposibili” este un semn de caracter puternic … sau cel putin asa ma simt in clipa aceea. Intr-adevar lumea de astazi este de 2 lei, fara principii, bun simt sau macar putin simt al realitatii. Cred ca totul se rezuma la faptul ca este plina tare de incompetenti, si daca acestia nu reusesc sa se ridice, sa se remarce prin forte proprii, incearca sa ii denigreze si sa-i murdareasca pe ceilalti, sperand ca astfel, prin comparatie, vor reusi sa para mai sus decat sunt ei de fapt. Partea buna pentru mine este ca ei inca nu constientizeaza cat de penibili sunt de cele mai multe ori.

    Comment by flpmihai | November 27, 2007 | Reply

  7. dragilor,
    lasati cartile de specialitate, palavre…uitati-va la voi, la ideile pe care le aveti….de acord ca lumea e rea, ca nu toti sunt bine intentionati….dar de ce va inveninati singuri?de ce ii lasati pe cei mai putin bine intentionati sa va faca viata mizera?….va conduc ei pe voi?…
    @rebecca: “…e vorba de oameni care te inconjoara. Nu-i poti alege, sunt oameni cu care esti nevoit sa comunici, n-ai cum sa-i eviti..”…parerea mea, si nu numai, e ca familia e singura pe care nu ti-o poti alege singur, in rest, e la libera ta alegere cu cine stai si repet, prietenii si ti-i alegi singur, la fel si de parerea cui tii cont…si nu e nevoie sa citesti carti de specialitate ca sa observi ca o gandire constructiva, pozitiva, te face mai deschis, mai senin, iti provoaca mai putin stres si atrage alaturi persoane vesele si pline de viata….a avea incredere in oameni? de ce nu? sunt in masura sa stabilesc in cine am incredere si nu pornesc la drum cu ideea ca cei din jur sunt rai si oportunisti….si apoi, vezi ca te contrazici un pic in mesajele tale. Mai intai spui:”…eu lucrez educatoare pe 6 mil cu toate ca am atata scoala, dar sunt mult mai fericita decat multi. Eu nu vin acasa frustrata ca un coleg de birou are bonuri de masa mai multe ca mine..”, pentru ca mai apoi sa scrii “…La servici (la mine cel putin) o nenorocire provoaca mult mai multa satisfactie celor din jur decat un castig la loto..”
    @flpmihai: aloooo, e atata furie in mesajul tau “…lumea de astazi este de 2 lei, fara principii, bun simt sau macar putin simt al realitatii. Cred ca totul se rezuma la faptul ca este plina tare de incompetenti, si daca acestia nu reusesc sa se ridice, sa se remarce prin forte proprii, incearca sa ii denigreze si sa-i murdareasca pe ceilalti, sperand ca astfel, prin comparatie, vor reusi sa para mai sus decat sunt ei de fapt…”
    @all: dragilor, lumea a fost intotdeauna presarata si cu oameni de caracter dar si cu perfizi…nimeni nu neaga acest lucru, nu exista padure fara uscaturi, dar voi ii lasati pe cei rai sa scoata din voi partea intunecata, va face sa reactionati precum scorpinii, sunteti mereu in garda, mereu pregatiti sa dati o replica acida, sunteti incordati….nu obositi?…nu stiu voi cum faceti, dar eu prefer sa “pun la punct” pe cei care nu au alta ocupatie decat de a-mi urmari actiunile si a mi le judeca, prin indiferenta sau impunand o anumita distanta…nu te pune cu prostul ca esti mai prost decat el….
    Nu ma mai intind la povesti ca as scrie romane intregi si as deveni plictisitoare (daca nu-s deja..:))…)…imi place ca am cu cine vb…o zi minunata va doresc

    Comment by cristinka | November 27, 2007 | Reply

  8. @cristinka: In mesajul meu nu e furie. E doar constatare. Si “indiferenta” de care spuneai este din punctul meu de vedere doar inactiune, si nu ma caraterizeaza. Si nu, nu obosesc, caci la un moment dat devine o placere sa-i manipulezi pe ceilalti (bineinteles ca vb de cei ceicare merita sa fie manipulati)caci nu e vorba de o manipulare strategica aici, ci doar de deturnarea intentiilor acestor persoane prin denigrare.
    A, si inca ceva, ai vazut cum ai abordat si tu acelasi gen de abordare? “… e atata furie in mesajul tau …”, cand de fapt e doar o apreciere subiectiva de-a ta. Trebuie sa intelegi ca uneori, aceste persoane trebuie sa fie “actualizate” cu informatia ca sunt penibili. Asta doar asa de distractie.🙂 Atat.
    Si un ultim amanunt care lamureste si tenta suparatoare a articolului meu initial, ma intreb si eu: cum sa ma retrag, cum sa evit, cum sa combat … etc exact acele persoane pe care spunea “cristinka” ca nu le pot alege? Ca nu de publicul larg mi-e mie. Think about it …

    Comment by flpmihai | November 27, 2007 | Reply

  9. @flpmihai: subiective sunt toate mesajele si toate impresiile de pana acum…fiecare interpreteaza ceea ce citeste prin filtrul propriu…asta e impresia pe care mi-am facut-o…si apoi, nu te-ai intrebat daca nu cumva esti in faza de negare? (nu sunt furios, nu sunt suparat,etc)…:))…think about it…ia si tu viata asa cum e si mai ales, ia oamenii asa cum sunt…ca e “grele” de schimbat sau lamurit unele persoane….se vor convinge singure, pe parcurs….la ce bun sa irosesti energie pt a combate ideile si “credintele” machiavelice?…doar pentru exercitiul manipularii?…satisfactie mai mare cred ca ai obtine atunci cand manipulezi o pers care-si da seama ca e manipulata, altfel, la ce bun?…;)

    Comment by cristinka | November 27, 2007 | Reply

  10. @cristinka: Mai cristinko,🙂, “faza de negare”??? Ce draq? Te stiam fata serioasa.🙂 Lasa ca am sa postez mai multe articole placute, sa nu ma mai trimiti la psihiatru.🙂 Insa trebuie sa-ti aduc la cunostinta un citat care mi se pare foarte relevant in cazul de fata (referitor la actiune sau inactiune): Daca nu poti lua anumite decizii in viata, sigur se va gasi cineva care sa le ia in locul tau”. Intelegi de ce aleg sa “ma trag de sireturi” in locul evitarii? Ne mai auzim

    Comment by flpmihai | November 27, 2007 | Reply

  11. @cristinica: nu vad legatura?! Cu ce ma contrazic, EU SUNT FERICITA IN LUMEA MEA, clar pana acum… la servici la mine oamenii nu se bucura daca vreunul dintre noi ar castiga la loto. E vorba de ei, colegii mei, nu de mine… clar si pana acum?! Furie? In mesajul meu, o, tu nu stii pesemne ce-i aia furie, a fost un raspuns atat de pertinent! Ba nu stiu cati ani ai tu dar crede-ma nu-ti alegi niciodata oamenii din jur. Esti nevoit sa iesi la citro cu colegii, cu ei faci bani, cu ei ai proiecte, cu ei bei o bere, cu ei te-mpaci si te-njuri. Esti nevoit sa fi amabil cu vecinii, de la ei ai sau n-ai probleme-n bloc. esti nevoit sa socializezi oriunde te-ai afla. Teoria ta era expusa in maniera comunista si sustinuta argumentat: “familia ti-o da Dumnezeu, vecinii Icralul iar prietenii ti-i alegi” Sa fim realisti! Poate prietenul cel mai bun il alegi, da corect, da sleata intreaga… aiurea!

    Comment by rebeccamohl | November 28, 2007 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: