Reality check

Avem cu totii dreptul la fericire?

saracie

In fiecare dimineata cand ma indrept spre servici, vad prin geamurile murdare ale aceluiasi tramvai 4, un cersetor. Cred ca are aproximativ 35-40 de ani, cu barba crescuta in dezordine, cu o pereche de pantaloni murdari, si geaca la fel. Geaca e de iarna, dintr-aia lunga de material sintetic – insa a purtat-o de cand il stiu, si iarna si vara. Capul ii este mereu acoperit cu o caciulita alba, sau cel putin care odata a fost alba. Pare un simplu cersetor. Niciodata nu-l vad facand nimic – parca e parte din peisajul urban – nu l-am vazut sa manance, sa bea, sa cerseasca, nimic. Doar sta in picioare, sprijinit de aceeasi zona a zidului unei cladiri fara relevanta, si priveste. Doar priveste …

Insa ceea ce mi-a atras atentia in ultimul timp este senitatatea pe care acesta o are in ochi, bunatatea care parca se revarsa din privirea lui, si nu exagerez deloc folosind aceste cuvinte. Sentimenle negative nu par a se fi intalnit cu el pe parcursul vietii. Doar necazurile, insa nici acestea se pare ca nu au reusit sa scoata in evidenta trasaturi mai necurate, ganduri mai putin ortodoxe.  

Ma uit apoi la mine. Ingandurat, incarcat de miile de responsabilitati de la servici, cu cearcane evidente de la orele nesfarsite de privit la cei 17 inch de monitor, plin de aspiratii, vise, regrete si planuri. Nu sunt suparat, sau stresat, sau mai stiu eu ce, insa parca ceva imi tine mintea permanent ocupata, parca ceva nu-mi da voie sa ma gandesc la ce vreau eu, sa vad, sa admir, sau sa ma dezgust chiar de ceea ce vreau eu. Parca toate mecanismele sociale, precum obligatiile de servici, planurile financiare, planurile de cariera,  cheltuielile lunare, ratele, buna cuviinta in public, obligatiile fata de prieteni, parinti, colegi etc nu-mi permit de fapt sa gandesc cum vreau, ajungand in cele de urma victima (sau poate beneficiarul, de ce nu?!) acestor mecanisme care gandesc pentru mine si in locul meu.

Si totusi nu inteleg. Daca indraznesti sa compari privirea unuia dintre noi, astia neloviti de necazuri extreme, si privirea unui simplu cersetor, observi ca NOI, astia multi, suntem mult mai vizibil afectat de toate dificultatile vietii, reale sau inchipuite, prezente sau previzionate,  in sensul rau al cuvantului, decat EI. Noi visam mereu sa ne luam un apartament, apoi sa ne mutam la casa, sa ne luam masina, apoi masini (a mea, a ei, a noastra etc), in principiu sa acumulam. Mereu ne e gandul al vreo pereche de pantaloni „faini” pe care i-am vazut intr-o vitrina, sau la o pereche de pantofi care „parca sunt facuti pentru mine”.  Mereu ne reprosam ca tricourile s-au invechit, sa nu mi-am schimbat lantul, bratara, ceasul etc de aproape 6 luni, ca nu-mi pot schimba mobila in casa desi culoarea asta nu „se mai poarta” ca faianta si gresia sunt invechite si demodate, ca un concediu pe an undeva la munte sau la mare nu e suficient pentru a ne recupera fortele. Mereu vrem altceva, mai scump, mai bun, mai frumos, mai altfel. Si uite-asa ajungem stresati, preocupati, nemultumiti, si intr-un final … nefericiti.

Bine, daca noi suntem neferiti, cum ar trebui sa fie acel cersetor mentionat la inceputul articolului? El nu are nimic din ceea ce avem si nu va avea niciodata nimic din ceea ce noi ne planificam cu atata grija. Si totusi, ochii lui exprima mai multa liniste decat ochii oricaruia dintre noi … Acest simplu cersetor, in puternic contrast cu absolut tot ce-i inconjoara, reprezinta prin prisma perceptiei personale, imaginea unui inger care sta sa observe pana unde putem devia in capitalismul prost inteles, si al carui suflet nu este umbrit decat de suferintele noastre, ale celor ce ironic il compatimesc pe el.

Cred ca imi scapa ceva …  Cum poate un biet cersetor sa detina secretul asupra linistii interioare, asupra impacarii cu sinele, asupra comuniunii perfecte cu mediul – aspecte pe care noi le ravnim cu atata interes. Noi suntem de fapt cei ce citesc mii de carti continand sfaturi pretioase despre „iluminarea spirituala”, noi aplicam proceduri idioate de relaxare si meditatie, noi ne asiguram cadrul fizic considerat atat de necesar pentru a aspira la ceva mai inalt, noi facem toata munca … si totusi …

Oare urmarim acelasi obiectiv, insa aplicam solutii total diferite, care de multe ori se dovedesc a fi si eronate? Oare goana noastra dupa avere, pozitie sociala, putere, imagine si altele, reprezinta doar o scuza in spatele careia ne ascundem incapacitatea de a fi dedicati scopurilor mai inalte? Oare nu ne auto-inducem starea de supra-solicitare, de importanta exagerata, de prioritizare excesiva, de rationalizare defectuasa, in raport cu nevoile sociale inventate chair de noi?

In final, oare nu ne refuzam noi insine dreptul la fericire?

Cred ca avem cu totii dreptul la fericire. Nu vorbesc aici de bucurie, de buna-dispozitie, de materializare a dorintelor, ci de fericire – ca si forma de existenta. Revenind, avem cu totii dreptul la fericire, iar nefericitii nu sunt cei care sunt privati de diverse drepturi de catre mediul social in care traiesc, ci nefericitii suntem noi, cei care ne refuzam singuri dreptul la fericire. Iar in momentul in care investim atat de mult in amanarea, sau mai rau, anularea fericirii, rezultatul este mai mult decat previzibil.

Sa ne oprim cateva minute sa ne auto-analizam – se merita. Insa, cu grija, caci adevarul iti poate zdruncina toate criteriile pe care ti-ai cladit existenta cu atata grija. Si e greu sa creezi un nou „EU”.

Nu va refuzati insa dreptul la fericire …

Sursa foto: http://blendarencu.wordpress.com/2009/03/

July 31, 2009 - Posted by | Diverse

3 Comments »

  1. am dat drumu la “un fel de..”
    🙂

    Comment by florin | August 5, 2009 | Reply

  2. Nu inteleg mai nimic din comentariu, insa apreciez vizita ta pe site.🙂 A, sau poate e vorba de “un fel de” concurs – ala pe care ii ai pe blog. Da, asta trebuie sa fie. Am sa intru mai tarziu, sa vad🙂

    Ne mai auzim.

    Comment by flpmihai | August 5, 2009 | Reply

  3. vezi pana la urma ai inteles..:)
    asa se numeste “concursu” ala “un fel de..”
    alt nume mai inteligent nu am gasit:))

    o zi buna!

    Comment by florin | August 5, 2009 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: