Reality check

Ipocrizia …

Ipocrizia inseamna falsitate, minciuna grosolana, afisarea unui comportament si a unor valori care se bazeaza pe … nimic. Fundamentul lipseste cu desavarsire. Imaginea e totul.

De multe ori facem referire la anumite persoane, evidentiindu-le de fapt statutul social. (Despre societate si normele acesteia vom vorbi probabil la o data ulterioara). Pastrez doar ideea centrala: statutul social este o descriere superficiala construita de catre mase, mase limitate care nu pot deveni altceva decat ce vor altii sa devina. E mai simplu asa, si fiind multi, mult prea multi, ajung sa impuna aceste reguli sociale. Si fara sa ne dam seama, nu mai suntem Mihai, sau Ion, sau Vasile, sau o persoana draguta, sau o prezenta placuta, ci suntem peste noapte manageri sau muncitori, bogati sau saraci, trendy sau nashpa, demodat sau in pas cu tehnologia. Si lista poate continua, cuprinzand toate acele caracteristici care de fapt nu sunt ale noastre, ci ne sunt atribuite pentru anumite perioade de timp.

Nu suntem manageri, ci am fost angajati pe o pozitie de management pentru a indeplini anumite sarcini de serviciu cu un anumit nivel de competenta. Insa si muncitorul a fost angajat printr-un rationament similar. Sunt eu mai presus doar datorita faptului ca lucrez utilizand un laptop, particip la sedinte, si mai stric si cateva cuvinte in engleza? In absenta totala a muncitorilor de pe globul pamantesc mai am eu despre ce sa vorbesc in sedinte, si ce sa mai centralizez/optimizez pe laptop? Pe de alta parte, fara manageri ar sti muncitorii ce si cum sa faca pentru a veni in intampinarea cererii de pe piata libera, pentru a asigura o pozitie concurentiala avantajoasa companiei, ca in cele din urma sa-si poata pastra locurile de munca?

Exemplele ar putea continua la nesfarsit cu ocupatii sau aspecte in aparenta antiteza, insa ideea presupun ca a fost evidenta de la inceput. Orice argumentare in favoarea uneia sau celeilalte dintre ipostaze este sortita esecului, prin simplul fapt ca toate acestea trebuie sa se compenseze reciproc, trebuie sa se realizeze o armonie fireasca intre manageri si muncitori, intre lucratori si muzicieni, intre strungari si actori, intre angajator si angajat, intre stat si populatie, intre tineri si batrani, intre barbati si femei. Orice parte din perechile descrise ar fi eliminata, societatea in ansamblul ei nu ar exista.

In cele din urma suntem oameni, in una sau mai multe din rolurile mentionate, in anumite momente ale vetii noastre. Atat.

Totusi exista o presiune crescanda din partea maselor de a substitui calitatea umana cu falsa calitate a rolurilor indeplinite. Si ori de cate ori un rol este prioritizat in fata simplei notiuni de „om” apare ipocrizia. Ipocrizia sub orice denumire sinonima sau adiacenta pe care o puteti identifica: minciuna, falsitate, intoleranta, ingamfare, inselatorie.

De cate ori nu ati simtit presiunea unei abordari de genul: Cum iti permiti sa vorbesti in acelasi timp cu mine? Nu-ti dai seama ce faci? Bine, daca vorbim de sarcini de servici, atunci problema e a mea. Insa daca imi spui cum a fost la shopping saptamana trecuta, crede-ma ca nu am nici o obligatie, si nici interesul necesar de a te asculta. Sau fraze de genul: pai am zis de o mie de ori, cum de de nu ai auzit? Pai simplu, nu mi te-ai adresat mie, sau cel putin nu in mod direct. Din nou nu am nici o obligatie sa aud tot ce se comenteaza intr-o zi normala, daca o pot numi asa. Intr-adevar imi place sa cred ca nu-mi scapa nici o informatie legata de servici, de oportunitati de optimizare a activitatii mele si a echipei in care lucrez, si asa mai departe, insa daca s-a vorbit despre cand se dau bonurile de masa, si-mi spui ca deja ai vorbit de o mie de ori de asta, deja iti depasesti atributiile si devii … ipocrit.

Ipocrizia apare ori de cate ori incercam sa folosim rolurile sociale pentru a ne impune pe plan personal. Eu sunt manager, tu taci, ca esti muncitor. Nu conteaza ca este duminica si ca ne-am vazut in curtea bisericii. Eu sunt imbracat „bine”, iar tu ai haine de anul trecut, asa ca nu ai voie sa fii vazut cu mine, ca-mi strici imaginea, chiar daca eu sunt un dobitoc si imaginea e ultima care mi-a mai ramas intacta. Si asa mai departe.

Ipocrizia poate merge insa si mai departe. In discutiile interminabile intre mine si sotia mea (care intre paranteze fie spus, are grija sa-mi tina neuronii in stare alerta – just in case), am dezbatut un concept care ne-a trecut recent pragul, bineinteles, sub forma de subiect de discutie proaspat, nevinovat si totusi intrigant: personal branding. Ideea de dezbatut: e de bine sau de nashpa?

Dupa cateva runde de discutii am concluzionat ca acest personal branding poate fi privit sub doua mari aspecte: ori iti identifici obiectiv calitatile, si depui efort sa le cizelezi, sa le potentezi, si sa le pui la dispozitia celorlalti pentru un rezultat de tip win-win, ori apelezi cu lejeritate la ipocrizie. Si iti faci asa o schita mentala cu felul in care ai vrea sa te perceapa ceilalti (nici macar cu felul in care iti doresti sa fii), extragi cateva trasaturi proeminente, si alergi ca bezmeticul pentru a deveni ceea ce ti-ai proiectat mental.

In cel de-al doilea caz, nu tine mult si-ti dai seama ca fara un fundament sanatos, constructiv, nu poti sa ajungi ceea ce ai proiectat mental. Iti lipsesc unele calitati, sau poate mai multe. Si atunci apelezi la singura solutie disponibila pe piata: devii ipocrit si incepi sa te comporti ca si cum ai fi acel ceva definit de tine, si insisti ca toti ceilalti sa te priveasca conform a ceea ce tu incerci din greu sa simulezi. Aici totul e gata, e clar: ai devenit o mascota, o imitatie ieftina, o creatura demna de mila, care nu se mai regaseste prin puzderia de minciuni, de fite, de fraza pompoase, de intrigi, de capcane, de mizerie care iti carecterizeaza acum viata.

Si fara a avea o legatura cu viata sub toate aspectele ei, incepi sa te consideri prea important si sa ai pretentii ciudate de la colegii de servici, sa ai pretentii necuvenite fata de familia ta, fata de parinti, fata de oamenii de pe strada, fata de mijloacele de transport in comun, fata de clasa politica, fara a constientiza ca nu ai facut nimic la servici care sa contribuie cu adevarat la rezultate a ceea ce numit noi „business”, nu ai facut nici un gest de tandrete fata de familia ta sau fata de parintii tai in ultimii cinci ani, nu ai iesit in evidenta cu nimic placut fata de semenii tai intalniti pe strada, arunci tigara pe jos inainte de a te urca in tramvai, si dai mita (sau stimulent, daca e prea dur cuvantul pentru cititori) la medic pentru a-ti acorda tratament preferential. Si totusi de consideri o persoana justa si capabila, de un nivel rar intalnit, cel putin in istoria omului, atat cat stim din ea.

Incerc sa ma apropii de sfarsit, nu inainte de a-mi exprima convingerea ca ipocrizia, fenomenul acesta atat de extins si popularizat actualmente – ca urmare fireasca a involutiei caracterelor noastre precare si slabe, se auto-alimenteaza, desavarsindu-ne pe noi mai intai ca ipocriti veritabili, pentru ca mai apoi sa dam nastere unei noi generatii de mici ipocriti, care vor da nastere  …….

Trebuie sa realizam odata pentru totdeauna ca lipsa ipocriziei si a ipocritilor aduce beneficii tuturor. La servici, cu seriozitatea, responsabilitatea si implicarea specifice se pot obtine rezultate exceptionale de ambele parti. In relatiile noastre sociale, nu putem avea decat beneficii – si beneficii care sa nu ne macine sufletul seara, in drum spre casa si asa mai departe.

Atat timp cat mai sunt specimene care merg la servici sa munceasca in loc sa fie, care colaboreaza pentru a progresa in loc de a fi parte din ceva, care socializeaza pentru a destinde si nu pentru a impune, care cheltuie pentru a exista si nu pentru a epata, care citeste de placere si nu pentru ca „da bine”, care merge la teatru pentru destindere, si nu pentru a-l vedea lumea cat de cult e el – atunci sunt sanse.

Aveti grija de voi, si incercati sa nu fiti niciodata ipocriti – atat din grija pentru voi cat si pentru cei din jur. 

Ipocrizia inseamna falsitate, minciuna grosolana, afisarea unui comportament si a unor valori care se bazeaza pe … nimic. Fundamentul lipseste cu desavarsire. Imaginea e totul.

De multe ori facem referire la anumite persoane, evidentiindu-le de fapt statutul social. (Despre societate si normele acesteia vom vorbi probabil la o data ulterioara). Pastrez doar ideea centrala: statutul social este o descriere superficiala construita de catre mase, mase limitate care nu pot deveni altceva decat ce vor altii sa devina. E mai simplu asa, si fiind multi, mult prea multi, ajung sa impuna aceste reguli sociale. Si fara sa ne dam seama, nu mai suntem Mihai, sau Ion, sau Vasile, sau o persoana draguta, sau o prezenta placuta, ci suntem peste noapte manageri sau muncitori, bogati sau saraci, trendy sau nashpa, demodat sau in pas cu tehnologia. Si lista poate continua, cuprinzand toate acele caracteristici care de fapt nu sunt ale noastre, ci ne sunt atribuite pentru anumite perioade de timp.

Nu suntem manageri, ci am fost angajati pe o pozitie de management pentru a indeplini anumite sarcini de serviciu cu un anumit nivel de competenta. Insa si muncitorul a fost angajat printr-un rationament similar. Sunt eu mai presus doar datorita faptului ca lucrez utilizand un laptop, particip la sedinte, si mai stric si cateva cuvinte in engleza? In absenta totala a muncitorilor de pe globul pamantesc mai am eu despre ce sa vorbesc in sedinte, si ce sa mai centralizez/optimizez pe laptop? Pe de alta parte, fara manageri ar sti muncitorii ce si cum sa faca pentru a veni in intampinarea cererii de pe piata libera, pentru a asigura o pozitie concurentiala avantajoasa companiei, ca in cele din urma sa-si poata pastra locurile de munca?

Exemplele ar putea continua la nesfarsit cu ocupatii sau aspecte in aparenta antiteza, insa ideea presupun ca a fost evidenta de la inceput. Orice argumentare in favoarea uneia sau celeilalte dintre ipostaze este sortita esecului, prin simplul fapt ca toate acestea trebuie sa se compenseze reciproc, trebuie sa se realizeze o armonie fireasca intre manageri si muncitori, intre lucratori si muzicieni, intre strungari si actori, intre angajator si angajat, intre stat si populatie, intre tineri si batrani, intre barbati si femei. Orice parte din perechile descrise ar fi eliminata, societatea in ansamblul ei nu ar exista.

In cele din urma suntem oameni, in una sau mai multe din rolurile mentionate, in anumite momente ale vetii noastre. Atat.

Totusi exista o presiune crescanda din partea maselor de a substitui calitatea umana cu falsa calitate a rolurilor indeplinite. Si ori de cate ori un rol este prioritizat in fata simplei notiuni de „om” apare ipocrizia. Ipocrizia sub orice denumire sinonima sau adiacenta pe care o puteti identifica: minciuna, falsitate, intoleranta, ingamfare, inselatorie.

De cate ori nu ati simtit presiunea unei abordari de genul: Cum iti permiti sa vorbesti in acelasi timp cu mine? Nu-ti dai seama ce faci? Bine, daca vorbim de sarcini de servici, atunci problema e a mea. Insa daca imi spui cum a fost la shopping saptamana trecuta, crede-ma ca nu am nici o obligatie, si nici interesul necesar de a te asculta. Sau fraze de genul: pai am zis de o mie de ori, cum de de nu ai auzit? Pai simplu, nu mi te-ai adresat mie, sau cel putin nu in mod direct. Din nou nu am nici o obligatie sa aud tot ce se comenteaza intr-o zi normala, daca o pot numi asa. Intr-adevar imi place sa cred ca nu-mi scapa nici o informatie legata de servici, de oportunitati de optimizare a activitatii mele si a echipei in care lucrez, si asa mai departe, insa daca s-a vorbit despre cand se dau bonurile de masa, si-mi spui ca deja ai vorbit de o mie de ori de asta, deja iti depasesti atributiile si devii … ipocrit.

Ipocrizia apare ori de cate ori incercam sa folosim rolurile sociale pentru a ne impune pe plan personal. Eu sunt manager, tu taci, ca esti muncitor. Nu conteaza ca este duminica si ca ne-am vazut in curtea bisericii. Eu sunt imbracat „bine”, iar tu ai haine de anul trecut, asa ca nu ai voie sa fii vazut cu mine, ca-mi strici imaginea, chiar daca eu sunt un dobitoc si imaginea e ultima care mi-a mai ramas intacta. Si asa mai departe.

Ipocrizia poate merge insa si mai departe. In discutiile interminabile intre mine si sotia mea (care intre paranteze fie spus, are grija sa-mi tina neuronii in stare alerta – just in case), am dezbatut un concept care ne-a trecut recent pragul, bineinteles, sub forma de subiect de discutie proaspat, nevinovat si totusi intrigant: personal branding. Ideea de dezbatut: e de bine sau de nashpa?

Dupa cateva runde de discutii am concluzionat ca acest personal branding poate fi privit sub doua mari aspecte: ori iti identifici obiectiv calitatile, si depui efort sa le cizelezi, sa le potentezi, si sa le pui la dispozitia celorlalti pentru un rezultat de tip win-win, ori apelezi cu lejeritate la ipocrizie. Si iti faci asa o schita mentala cu felul in care ai vrea sa te perceapa ceilalti (nici macar cu felul in care iti doresti sa fii), extragi cateva trasaturi proeminente, si alergi ca bezmeticul pentru a deveni ceea ce ti-ai proiectat mental.

In cel de-al doilea caz, nu tine mult si-ti dai seama ca fara un fundament sanatos, constructiv, nu poti sa ajungi ceea ce ai proiectat mental. Iti lipsesc unele calitati, sau poate mai multe. Si atunci apelezi la singura solutie disponibila pe piata: devii ipocrit si incepi sa te comporti ca si cum ai fi acel ceva definit de tine, si insisti ca toti ceilalti sa te priveasca conform a ceea ce tu incerci din greu sa simulezi. Aici totul e gata, e clar: ai devenit o mascota, o imitatie ieftina, o creatura demna de mila, care nu se mai regaseste prin puzderia de minciuni, de fite, de fraza pompoase, de intrigi, de capcane, de mizerie care iti carecterizeaza acum viata.

Si fara a avea o legatura cu viata sub toate aspectele ei, incepi sa te consideri prea important si sa ai pretentii ciudate de la colegii de servici, sa ai pretentii necuvenite fata de familia ta, fata de parinti, fata de oamenii de pe strada, fata de mijloacele de transport in comun, fata de clasa politica, fara a constientiza ca nu ai facut nimic la servici care sa contribuie cu adevarat la rezultate a ceea ce numit noi „business”, nu ai facut nici un gest de tandrete fata de familia ta sau fata de parintii tai in ultimii cinci ani, nu ai iesit in evidenta cu nimic placut fata de semenii tai intalniti pe strada, arunci tigara pe jos inainte de a te urca in tramvai, si dai mita (sau stimulent, daca e prea dur cuvantul pentru cititori) la medic pentru a-ti acorda tratament preferential. Si totusi de consideri o persoana justa si capabila, de un nivel rar intalnit, cel putin in istoria omului, atat cat stim din ea.

Incerc sa ma apropii de sfarsit, nu inainte de a-mi exprima convingerea ca ipocrizia, fenomenul acesta atat de extins si popularizat actualmente – ca urmare fireasca a involutiei caracterelor noastre precare si slabe, se auto-alimenteaza, desavarsindu-ne pe noi mai intai ca ipocriti veritabili, pentru ca mai apoi sa dam nastere unei noi generatii de mici ipocriti, care vor da nastere  …….

Trebuie sa realizam odata pentru totdeauna ca lipsa ipocriziei si a ipocritilor aduce beneficii tuturor. La servici, cu seriozitatea, responsabilitatea si implicarea specifice se pot obtine rezultate exceptionale de ambele parti. In relatiile noastre sociale, nu putem avea decat beneficii – si beneficii care sa nu ne macine sufletul seara, in drum spre casa si asa mai departe.

Atat timp cat mai sunt specimene care merg la servici sa munceasca in loc sa fie, care colaboreaza pentru a progresa in loc de a fi parte din ceva, care socializeaza pentru a destinde si nu pentru a impune, care cheltuie pentru a exista si nu pentru a epata, care citeste de placere si nu pentru ca „da bine”, care merge la teatru pentru destindere, si nu pentru a-l vedea lumea cat de cult e el – atunci sunt sanse.

Aveti grija de voi, si incercati sa nu fiti niciodata ipocriti – atat din grija pentru voi cat si pentru cei din jur.

Copyright foto: http://gandeste.org/date/2009/09

January 22, 2010 - Posted by | Uncategorized

4 Comments »

  1. Foarte frumos scris(cu cateva mici greseli de gramatica, dar totusi sa nu fim ipocriti, mai greseste omul).Pacat ca nu ne dati mai multe exemple de situatii ipocrite sau de oameni ipocriti, banuiesc ca v-ati confruntat cu asemenea personaje pe parcursul existentei dvs.(nu exemplul ala cu strungarul si actorul ca sunt demne de un copil de clasa I)
    E foarte important in viata sa stim sa traim in prezent pentru viitor, dar sa ne si asumam trecutul.

    Cu respect,
    I.

    Comment by anonimus | January 25, 2010 | Reply

  2. Mesajul general al articolului nu este “existenta mea”, si nici “parcursul” acesteia. Imi pare rau ca nu pot raspunde putin mai elevat, insa reactionez precar la comentarii gen “poporul cere sange”. Care este relevanta in a da mai multe exemple de situatii ipocrite sau de oameni ipocriti? Doar de dragul diversificarii?

    Comment by flpmihai | January 25, 2010 | Reply

  3. Citez: ‘Trebuie sa realizam odata pentru totdeauna ca lipsa ipocriziei si a ipocritilor aduce beneficii tuturor. La servici, cu seriozitatea, responsabilitatea si implicarea specifice se pot obtine rezultate exceptionale de ambele parti. In relatiile noastre sociale, nu putem avea decat beneficii – si beneficii care sa nu ne macine sufletul seara, in drum spre casa si asa mai departe.’

    ‘Lead by example’

    Comment by Anonim | January 26, 2010 | Reply

  4. Nu inteleg, si as aprecia ceva detalii suplimentare. Cum ar trebui sa inteleg “Lead by example”? Este un simplu fapt, sau un repros. Daca ai vreo idee de imbunatatire a comportamentului personal, sunt mai mult decat deschis la asta. Nu promit ca se vor vedea rezultate imediate, insa si constientizarea e un pas.
    Insa daca “Lead by example” este doar un sfat general, fara legatura directa, atunci nu pot decat sa fiu de acord.

    Comment by flpmihai | January 27, 2010 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: