Reality check

Cele mai bune chiftelute de soia

Se vine acasa. Se constata ca mi-e foame. Se constata aproape instantaneu lipsa a una bucata sotie frumoasa. Se accentueaza foamea.

Ce e de facut? Aveam trei variante: 1) sa ma culc sa uit de foame; 2) sa comand o pizza; 3) sa fac ceva de mancare. Prima varianta semana prea mult a auto-flagelare, cea de-a doua nu era aplicabila intrucat pe perioada postului as putea sa comand doar blatul de pizza, iar cea de-a treia presupunea un efort si o daruire din partea mea aproape inumane.

Dilema existentiala: sa fac de mancare, sa fie ceva bun, si sa fie si de post. Hmmm.

Deci, avand in minte imaginea inca vie a unor chifelute de soia pe care le-am observat intr-o fotografie chiar inainte de a pleca la servici, mi-am facut curaj. Greu, insa mi-am facut curaj.

Si am pregatit urmatoarele: 200 g soia granule, 150 g faina alba, 4-5 catei (sau catele) de usturoi, sare, piper, cimbru, boia de ardei, putina apa (trebuia minerala, insa am agitat-o pe asta plata), si ulei. Acum, sa vedeti ce face lumea la foame. De fapt nu foamea era de vina, ci mai mult faptul ca mi-am propus sa fac ceva, mi-am facut curaj, si sa dau inapoi mi-ar fi ranit orgoliul meu supra-dimensionat. Nu puteam sa ma las invins. Deci cele 200 g de soia granule, erau 100 g, adica aveam numai o punguta. Mai aveam ceva soia prin casa, insa era cubulete, si ma gandeam ca din niste cubulete de forma … cubica, ies cam greu niste chiftelute rotunde. Asa ca se pune prostu’, ia cubuletele din punga 2, le punde pe fund (nu, nu mi-e rusine de asta) si se strivesc cu minunea aia cu care se bat snitelele. La un moment dat a devenit si ditractiv. Era ca si cum ai fi spart nuci, numai ca nu mai trebuiau curatate. In fine, sa continuam, in speranta ca am sa ajung si eu odata sa fac ceva normal in casa asta.

Se fierbe soia si apoi se pune la scurs. Se pune la scurs, da’ unde? Aveam doua posibilitati. Sa folosesc un castronel ca o sita in care mai scurg din cand in cand pastele, insa orificiile (ce pervers ma simt…) erau mult prea mari comparativ cu soia mea cea finuta. Dar stati! Am facultate si master la activ, trebuie sa gasesc o solutie. Asa ca se pune desteptu de eu si, ca picatura chinezeasca, scurge soia folosind … sita aia mica cu care strecuram odata ceaiul. Nebunie, ce mai! Insa, a mers. A mers, am rezolvat dilema si am mers mai departe.

Se amesteca toate minunile alea: faina, soia, putina sare, piper, cimbru, usturoi si boia. De fapt nu se amesteca, ci eu le amestec. Mai intai cu lingura de lemn, si apoi in culmea nerabdarii cu mana. As evita sa descriu aici senzatia. A, si usturoiul nu prea se pune intreg din cate stiu eu. Asa ca l-am rezolvat si pe ala, si l-am “omogenizat”. Am folosit termenul de “omogenizat” sa par ca stiu ce fac, si ca sunt profesionist. Se adauga apoi putina apa, si putin ulei, si se obtine ceva de o consistenta cel putin dubioasa, care arata cam asa:

Da, stiu, arata neglijent, inca putina clementa va rog. Nu pot sta si cu compozitia in brate si cu Pronto la gat.

Compozitia fiind gata, se pregateste vasul in care se va finaliza operatiunea. Asa ca se scoate la ambitie tigaia mea Tefal cu bulina in mijloc, de care sunt foarte mandru. Se scoate pe ma-sa, ca se observa imediat ca are in ea ulei de la pestele prajit in frumoasele zile de “dezlegare la peste”. Se scrasneste putin din dinti, se arunca uleiul, si se spala frumoasa mea tigaie.

Acum imi cer scuze fata de atent selectatii mei cititori, insa tigaia de mai sus nu am folosit-o. Am vrut doar sa ma laud. Sa-mi fie rusine? Ok, insa poate putin mai tarziu. Promit. In schimb l-am folosit pe imputitul asta mic de mai jos, denumit simbolic “ceaun”. De ce? Cunoscatorii stiu de ce. Stiu cum arata o mamaliguta la ceaun, stiu cum arata o tochitura moldoveneasca la caun, stiu cum arata chiftelutele inecate in ulei, la ceaun. Deci, atasez mai jos scula-unealta, sau utilajul de productie utilizat:

Se fac repejor chiftelutele. Se uda mainile cu apa, sa nu se lipeasca toata nebunia asta de mine, si se formeaza minunile. Arata cam asa intr-o etapa intermediara.

Se prajesc in uleiul incins, la fic mic pana capata o culoara uniforma aurie. Se scot intr-o farfurie pe un servetel, sa mai absoarba din uleiul care s-a prins cu incapatanare de chiftelutele mele, si gata. Cam asa arata, si-s tare mandru de mine:

Se serveste cu gura, ca de obicei.

P.S. Acum astept sa vina sotia sa zica Uau, sau macar sa treaca cu vederea ca aseara m-am exprimat pe alocuri ca un purcelus.

March 31, 2010 - Posted by | In bucatarie, moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized

7 Comments »

  1. apreciez tonul si atmosfera articolului… si bine-nteles finalitatea muncii tale – chiftele de soia, care arata ca cele din photoshop!
    sa aveti sarbatori fericite si cu bunataturi aproape la fel de bune ca si cele din poza, desi cele care vazut sudoarea fruntii tale sunt tot timpul mai bune😉.

    Comment by Z | April 1, 2010 | Reply

  2. Multumesc, multumesc🙂
    A, si inca ceva: bunatatile pregatite in casa nu vad niciodata sudoarea fruntii mele, intrucat cand e placere, nu e efort🙂 Da’ nu zic la nimeni, sa-mi rezerv dreptul de a victimiza, de a parea obosit, sfarsit, terminat. E mai safe😉

    Comment by flpmihai | April 1, 2010 | Reply

  3. cred ca ai inteles ca vroiam doar sa subliniez mandria si/sau self-accomplishment-ul (de parca nu mai stiu sa vb romaneste) care insoteste realizarile astea marunte dar importante; nu neaparat efortul ci gestul.
    iar in legatura cu efortul, probabil ai drepatate- atata timp cat iti place ce faci nu se pare nimic greu (eventual greoi :))

    Comment by Z | April 1, 2010 | Reply

  4. Mai bine luai o pizza ca ai tinut post degeaba…Nu ajungi in rai…Nu iti fa ganduri…Te cunosc eu… :d
    Ci sentiamo,beletza che sei!

    Comment by Ally78it | April 6, 2010 | Reply

  5. Mosule nici nu stiam ca tu faci si mancare🙂 credeam ca te ocupi numai de planificari🙂

    Comment by DM | April 20, 2010 | Reply

  6. Fac si dintr-astea cateodata🙂 Stii cum e: ne ocupam de planificare, executie si follow-up.
    P.S. Cum de ai ajuns pe frumosul meu blog? :)))

    Comment by flpmihai | April 20, 2010 | Reply

  7. Dragule esti fenomenal!!!…pe langa faptul ca ti-a reusit ceea ce iti pusesei in gand,sa realizezi…ai mai avut si un farmec aparte in povestirea lucrurilor…am ras cu lacrimi intreaga familie,insa tin sa te felicit pentru munca depusa si pt rezultatul obtinut…cat priveste aprecierile sotiei cred ca au fost pe deplin multumitoare,iar chestia cu”…purcelusul…” se mai poate admite din cand in cand sotilor sa faca si asa,atunci cand stiu sa ofere si “o scuza” la timpul potrivit….in cazul tau cred ca ai fost absolvit de orice vina,din primul moment al sosirii acasa a scumpei tale sotii…mai rar “bateti de bucatarie” ca tine…felicitari si sincer arata super!!!

    Comment by mayra | October 8, 2010 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: