Reality check

Dilema sau revelatie …

Ati privit vreodata un manelist? Nu un ascultator de manele, ci un individ din care se revarsa la propriu carasteristici demne de „cartea junglei”, editie ne-editata? Genul de personaj care a investit in burta pe care sa asezi halba de bere la nevoie, care poarta ochelari de soare pe ploaie, care fluiera dupa „gagici”, care nu e familiarizat deloc cu slogane expirate de genul „ma scuzati”, „permiteti”, „va rog frumos”, care considera ca o carte are unicul scop de a aprinde focul la gratare, pentru care muzica simfonica reprezinta un amalgam de sunete emise de o adunatura de homosexuali?

 Lista epitetelor ar putea continua, caci multumesc lui Dumnezeu, este de unde. Insa o trasatura remarcabila ii caracterizeaza pe toti cei ce fac parte din clasa manelistilor: desi toti sunt suparati, pe principiul „Suparat, suparat”, si in general au toti probleme cardiace, fapt demonstrat stiintific prin fraze omniprezente precum „Rau ma doare inima”, sau prin plasarea literara a interjectiei „Au” inaintea organului cardiac „Au inima mea”, culmea ca toti sunt fericiti.

 Uitati-va putin la ei, Priviti-i, si inainte de criticile binemeritate pe care le aruncam in spatele acestei clase sociale, pastrati 5 minute si observati-i. Ca la Discovery. Nu interveniti in existenta lor, nu criticati inainte de a viziona tot documentarul. Doar observati-i. Se pot gasi in stare libera sau in combinatii la Sag, la gratare. Sunt fericiti, rad, fac glume pe care ei spre deosebire de noi, le si inteleg. Sau cel putin rad la ele. Savureaza fiecare raza de soare care coboara lin pe ceafa lor lata, fiecare fir de iarba strivit sub greutatea relativa a caserolei cu mici, fiecare ochi de apa curgatoare in care isi plaseaza strategic mucurile de tigara, si nu numai. Apreciaza intr-adevar o companie buna, si nu doar pe a lor, ne-sfiindu-se sa o arate public plin fluieraturi, ragete, si alte sunete cel putin interesante. Dar sunt fericiti in prostia lor.

 Acum uitati-va la un cuplu linistit, cuminti amandoi, veniti la iarba verde cu un cosulet parca preluat dintr-un film clasic, cu marul lor pregatit sa fie taiat in doua intr-un mod cat mai romantic, spalati si parfumati amandoi, atenti unul cu altul, cu paturica lor in carouri aflata inca in dilema unde sa se pozitioneze: pe sticlele de bere aruncate de altii, sau pe un petic de iarba ne-pangarit, cu privirile pierdute in spatiul public in cautarea linistii. Observati-i cu atentie. Observati-i si veti constata ca au privirile acelea de bunici ingandurati, de parinti ajunsi in pragul varstei a treia, de oameni care au vazut multe la viata lor. Dar nu par la fel de fericiti ca manelistii de mai sus.

 Am o dilema. Toti afirmam ca vrem sa fim fericiti. In acelasi timp facem prea putine lucruri care ne fac fericiti. Scuze gasim mereu: ca nu avem timp, ca nu avem bani, ca nu „se cade”, ca nu e „decent”, sau in cele din urma, ca nu mai avem loc de manelisti. Am citit odata intr-o carte ceva de genul ca sunt doua cai prin care sa-ti atingi fericirea: 1) sa obtii tot ceea ce-ti doresti, si 2) sa-ti mai reduci din asteptari.

 Despre punctul 1) nici nu vreau sa vorbesc, atat timp cat nu stiu nici o solutie practica de a conduce elegant manelistii catre extinctie. Astfel ramane punctul 2). Veti spune acum: pai tot prostul e fericit. Pai da, asta spun si eu. De aici si dilema, vrem sa fim fericiti, sau vrem sa fim „fiinte evoluate”? Stiu, le vrem pe amandoua, insa intre timp nu ar fi o idee buna sa ne multumim macar cu una dintre ele, fara sa ne mai uitam in „curtea celuilalt”?

 Dilema sau revelatia e: sa-mi pastrez decenta, sau sa ma „manelizez”? Si am gasit raspunsul. Raman tot eu, cel ce sunt acum, insa in exterior le tai craca de sub picioare la toti cei care incearca sa-mi murdareasca spatiul personal. Ma „manelizez” si eu. Partial.

 Daca vreau sa ascult muzica simfonica, asta am sa fac, daca vreau sa ascult muzica populara, asta am sa ascult. Insa daca aud vreun voluntar ca isi exprima parerea personala referitor la asta, imi pare rau s-o spun, insa ii mut gura la spate, sa faca ecou cand vorbeste.

 Sa tinem minte ca libertatea unuia se sfarseste atunci cand incepe sa afecteze libertatea celuilalt. E bine in concluzie sa fii manelist sau persoana integra? Nu conteaza, la urma urmei si indivizii cu integritate, cat si primatele au dreptul la existenta.

 Va pup fratii mei, si printesele mele. Ne mai auzim.

May 29, 2010 - Posted by | moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: