Reality check

Ganduri … (Sacrul si profanul)

Moved to www.flpmihai.blogspot.com

Sursa foto; http://acousticrhythm.files.wordpress.com

Dezamagire, minciuna, perversitate, lasitate, invidie, ura, dezumanizare, rautate, ciuda, delasare, renuntare, falsitate, neincredere, interes, oportunism, superficialitate samd. Lista ar putea continua probabil la nesfarsit cu altele de acelasi gen, catalogate in DEX sau ne-numite inca. Sunt trasaturi, sentimente, trairi pe care le-am observat in jurul nostru de mult prea multe ori, in mult prea multe ocazii, la mult prea multe persoane apropriate sau nu.

Suntem coplesiti la randul nostru de societatea de azi, care in mare parte este caracterizata de cele de mai sus. Probabil ca nu 100% intr-adevar, poate mai sunt persoane cu sufletul curat care nu traiesc sau emana astfel de trairi, persoane care exista undeva acolo, ascunse, speriate de ceea ce vad in jurul lor. Fara intentia de a jigni pe cineva, mi-am adus aminte un proverb pe care am sa incerc sa-l reproduc in cele ce urmeaza: „Un destept care tace nu se deosebeste cu nimic de un prost care nu spune nimic”, prin urmare atat timp cat persoanele „curate” stau ascunse, departe de mediul toxic inconjurator, in plan vizibil, observabil raman aceleasi elemente, fie persoane si lucruri deplorabile, fie comportamente, trairi si valori ce decurg din acestea.

Cum s-a ajuns la asa ceva, ce a generat o degradare atat de pregnanta, ce ne lipseste pentru a ne reveni, daca ne mai dorim asa ceva? Raspunsul sau mami bine spus raspunsurile le caut de ceva vreme, insa in zadar. Am vorbit si cu cei de o varsta cu mine, si cu cei din generatia mai tanara, in masura in care se mai poate vorbi cu ei, si mai ales cu cei mai experimentati decat mine intr-ale vietii. Insa informatiile primite de la acestia nu au fost suficiente nici pe departe pentru a clarifica ceva, sau pentru a aduce macar o raza de lumina asupra nelamuririlor mele. Asta probabil deoarece si judecata si intelegerea celorlalti e la fel de intunecata ca si a mea referitor la subiectul in cauza. E de inteles …

Insa, pe principiul „timpul le rezolva pe toate”, aseara am auzit, psihologic vorbind, acel „click”, acel „aha”, acel „asa deci” provocat de ceva aparent intamplator, insa in masura sa lamureasca dileme de mult nerezolvate. Am avut placerea de a mi se citi din opera lui Mircea Eliade „Sacrul si profanul”. Nu mai tin minte exact, probabil mi s-a citit mult mai mult decat ce imi amintesc eu, insa am prostul obicei ca dupa ora 12:00 noaptea sa adorm. Vreau insa sa cred ca am surprins esentialul.

Explicatia la dilema mea sta concentrata in doar cateva cuvinte exprimate de acest Eliade (din operele caruia recunosc ca nu am citit mai nimic): [ … Ca sa traiesti în Lume, trebuie mai întîi s‑o întemeiezi, si nici o lume nu se poate naste în „haosul“ spatiului profan, care este omogen si relativ … ]

Ce semnificatie au aici „haosul”, „omogenitatea” si „relativitatea” spatiului profan.

Prin prisma omogenitatii, in antiteza cu sacrul, profanul este caracterizat prin lipsa punctelor de referinta si a limitelor de departajare. Nu exita delimitare clara intre bine si rau, intre pozitiv si negativ, nu exista centre de referinta fixe, fie ele valori, principii sau orice alt parametru. Aceasta este societatea in care traim, haosul care se extinde cu o viteza mult peste capacitatea noastra de reactie. O persoana capabila, decenta etc are aceeasi valoare in ochii celorlalti ca si o persoana incapabila si de o decenta indoielnica, atat timp cat si ceilalti fac parte din acelasi spatiu profan.

 Totul este relativ, totul este negociabil in functie de interese, totul este interpretabil, totul este altfel intr-un sens sau altul in fucntie de observator. Asta nu presupune lipsa cu desavarsire a principiilor, axiomelor sau realitatilor incontestabile, insa actiunea omului profan asupra acestora prin interpretare si manipulare pune la indoiala in cele din urma calitatea acestor principii, valori si asa mai departe. Doar pentru a exemplifica, sa mergi la biserica e un lucru bun fara indoiala. Insa sa mergi la biserica doar pentru a depune o solicitare catre D-zeu, fara a-i multumi pentru tot ceea ce ai, sau sa mergi la biserica din obligatie fata de familie, prieteni etc imbracata cu cea mai scurta fusta pe care ai gasit-o in casa …. nu are nici o legatura cu principiul sanatos de a merge la biserica. Ca forma este unul si acelasi lucru, ca si continut e total diferit ….

Astfel, in haosul descris, caracterizat prin omogenitate si relativitate, nu se poate construi nimic, nici o lume, individuala sau colectiva. Ramane doar un gol intunecat, grevat de o miscare continua si aleatorie a particulelor golite de sens si continut, un spatiu in care parca nici vidul nu mai vrea sa-si faca simtita prezenta printre dansurile nebune de pseudo-valori, pseudo-reguli, pseudo-vieti, si in cele din urma pseudo-fiinte.

Revenind la citatul initial, [ … Ca så tråiesti în Lume, trebuie mai întîi s‑o întemeiezi … ], si intrucat nimic nu poate fi intemeiat, ce alternative avem? Poate sa traim in noi insine, sa pastram cu noi sentimentele cele mai inalte, sa le pastram in noi si pentru noi. Daca este solutia optima nu stiu, doar am expus un rationament logic.

Tot Eliade descrie comportamentul omului religios, in stransa legatura cu ce am mentionat mai sus (sa nu va ganditi acum ca Eliade mi-a citit blogul si apoi si-a scris opera in consecinta si in interdependenta totala). Astfel, el mentioneaza ca: [ … Spatiul necunoscut care se întinde dincolo de „lumea“ sa, spatiul necosmicizat, adica neconsacrat, care nu este decît o întindere amorfa în care n–a fost înca proiectata nici o orientare si nu s–a conturat nici o structura, acest spatiu profan reprezinta pentru omul religios nefiinta absoluta. Daca se rataceste cumva în acest spatiu, omul se simte golit de substanta sa „ontica“, ca si cum s–ar topi în Haos, si sfîrseste prin a se stinge … ].

Prin urmare, teama e de inteles, teama noastra de ceea ce se intampla in jurul nostru, teama de a nu ne lasa lumea noastra invadata de spatiul exterior, teama de a nu lasa lumea noastra sa se exprime in haosul inconjurator. Orice intrepatrundere sau contopire a spatiului personal cu exteriorul viciat, duce la acea „golire de substanta existentiala”. Este acum perfect explicabila desertaciunea eforutirilor noastre de a ne adapta mediului extern, sau de a-l schimba. Este acceptabil acum sa consideram ca esecurile personale prin prisma haosului social nu sunt deloc esecuri, ci dimpotriva, impliniri prin prisma sacrului.

Solutia? Nu stiu, de fapt nici nu mi-am propus la inceputul articolului sa gasesc solutii, ci mai mult sa gasesc raspunsuri la intrebari. Totusi, sper ca daca vor exista mai multe lumi individuale curate, aglomerarea va duce la ciocniri de proportii, si ca un „bing bang” vom asista la nasterea unui nou univers, de aceasta data pozitiv si echilibrat, cu haosul aruncat violent undeva la periferie cu tot cu reprezentatii lui cu tot.

P.S. Nu stiu daca am fost capabil sa evidentiez cu precizie ceea ce mi-am propus, insa e greu sa te exprimi cand iti fundamentezi argumentele pe texte din … Mircea Eliade.

Poate mai revin cu articole, daca cineva va binevoi sa-mi mai citeasca seara, in calatoria mea spre somn.

July 14, 2010 - Posted by | moved to www.flpmihai.blogspot.com, Uncategorized

2 Comments »

  1. nice words dude

    Comment by Gabrielle Strigoi Ene Tepes | June 11, 2011 | Reply


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: